Preşedintele american Joe Biden a câştigat, sâmbătă, alegerile primare democrate din statul Carolina de Sud, potrivit proiecţiilor realizate de Edison Research, citate de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Deşi Biden s-a confruntat cu puţină opoziţie, votul a fost urmărit îndeaproape din cauza îngrijorărilor legate de popularitatea sa, în special în rândul alegătorilor de culoare.

Joe Biden este creditat cu 85.635 de voturi, adică 96,3%,,după 86 la sută din numărarea buletinelor de vot, cu mult în faţa celor doi rivali principali ai săi, Dean Phillips, membru al Congresului american din Minnesota, şi Marianne Williamson, autoarea unor cătţi de dezvoltare personală.

"În 2020, alegătorii din Carolina de Sud au fost cei care au dovedit că toţi comentatorii se înşelau, au dat un suflu nou campaniei noastre şi ne-au pus pe calea victoriei", a declarat, într-un comunicat, staful de campanie al lui Joe Biden.

"În 2024, oamenii din Carolina de Sud au vorbit din nou şi nu am nicio îndoială că ne-aţi pus pe calea unei noi victorii prezidenţiale, iar pe Donald Trump (pe calea unei noi înfrângeri)", a adăugat acesta.

În timpul alegerilor primare democrate din 2020, Joe Biden şi-a văzut campania accelerată datorită votului negrilor din Carolina de Sud, care l-a propulsat apoi la Casa Albă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.