Prima soţie lui Donald Trump, Ivana, a afirmat, într-un interviu acordat CBS, că, dacă nu ar fi fost ea, Donald Trump nu ar fi fost ceea ce este astăzi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Nu ar fi fost cine este, fără tine?", a întrebat corespondentul CBS. "Cu siguranţă", a răspuns Ivana, conform CNN.

Ivana, care s-a despărţit deTrump în urrmă cu 25 de ani, a spus că este foarte mândră de modul în care cei trei copii ai lor, Donald Jr., Eric şi Ivanka - s-au comportat în timpul campaniei prezidenţiale a tatălui lor, ceea ce a inspirat-o să scrie o nouă carte, "Raising Trump".

Când a fost întrebată daca ea sau preşedintele au crescut copiii, Ivana Trump a răspuns: "În mod cert, eu".

Întrebată despre cea de a doua soţie a lui Trump, Marla Maples, Ivana a refuzat să-i pronunţe nunele şi a refuzat să vorbească despre ea, limitându-se la a spune că "nu a realizat nimic în viaţă". Ivana şi Donald Trump s-au căsătorit în 1977 şi au divorţat în 1992, în urma relaţiei acestuia cu Maples. Maples, care a divoraţat de Trump în 1999, a jucat diverse roluri în film, televiziune şi teatru. 

Ivana Trump a precizat însă că relaţia sa cu cea de a treia soţie a lui Trump, Melania, este cu totul altceva.
 
"Mă înţeleg bine cu Melania", a spus Ivana Trump.
Întrebată de ce cu Melania are o relaţie bună, dar nu şi cu Maples, ea a răpuns: "Una este nimeni. Cealaltă este prima doamnă".
 
Ea a mai spus că vorbeşte săptămânal cu soţul său şi că l-a încurajat în ceea ce priveşte postările pe Twitter.
 
"I-am spus: Cred că ar trebui să foloseşti Twitter. Este un nou mod de comunicare, o nouă tehnologie", a povestit Ivana Trump adăugând că a argumentat că este cea mai bună modalitate sa transmită ceea ce doreşte, fără ca sensul afirmaţiilor sale să fie deturnat.
 
Ea a reamintit şi că Trump i-a oferit postul de ambasador în Cehia, dar a ales să-şi păstreze "viaţa perfectă".
 
"De ce să renunţ la iarna în Miami, la vara în Saint Tropez şi la primăvara şi toamna din New York? Am o viaţă perfectă", a spus ea.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.