Armata israeliană a bombardat intensiv marţi Fâşia Gaza, la o zi după ce Israelul a anunţat sfârşitul - în curând - al fazei ”intensive” a confruntărilor armate cu Hamas, la 102 zile de la lansarea războiului care exacerbează tensiunile în regiune, relatează AFP.
Explozii şi tiruri de artilerie au avut loc în sudul Fâşiei Gaza marţi dimineaţa, a constat un jurnalist AFP.
În noaptea de luni spre marţi, armata israeliană a bombardat sectorul Khan Yunis, epicentrul operaţiunilor sale de mai multe săptămâni.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Trupele israeliene au luat ca ţintă, în nord, aproximativ 100 de instalaţii de lansare de rachete, la Beit Lahia, şi au omorât ”sute de terorişti”, a anunţat ea marţi.
Rachete au fost trase marţi dimineaţa din Fâşia Gaza către sudul Israelului - fără să rănească pe cineva -, potrivit autorităţilor israeliene.
Majoritatea rachetelor a fost interceptată de sistemul antitrachetă deasupra Ofakim, potrivit unor imagini AFPTV.
Războiul a fost declanşat de un atac fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas la 7 octombrie, în sudul Israelului, care a antrenat moartea a aproximativ 1.140 de persoane de partea israeliană, majoritatea civili, ucşţi în acea zi, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor date oficiale israeliene.
Aproximativ 250 de persoane au fost luate ostatice, iar 132 se află în continuare în Fâşia Gaza, dintre care cel puţin 25 au fost ucise, potrivit autorităţilor israeliene. Alte aproximativ 100 de persoane au fost eliberate în timpul unui armistiţiu, în noiembrie.
Ca represalii, Israelul a jurat să aneantizeze Hamasul, aflat la putere în Fâşia Gaza din 2007.
Marţi, Uniunea Europeană (UE) a adăugat pe lista ”teroristă” numele lui Yahya Sinwar, în vârstă de 61 de ani, liderul Hamas la Gaza, considerat arhitectul atacului de la 7 octombrie împotriva Israelului.
Ministrul israelian de externe Israel Katz a salutat o ”decizie dreaptă şi morală”.
Catalogat ”ca şi mort” de către armata israeliană, Yahya Sinouar îşi învăluie deplasările în cel mai mare secret şi nu a apărut în mod publicn din octombrie.
În Fâşia Gaza, 24.285 de persoane au fost ucise în bombardamente şi operaţiuni militare israeliene - marea majoritate copii, adolescenţi şi femei -, adică 1% din populaţie, potrivit unui ultim bilanţ, prezentat marţi de către Ministerul Sănătăţii al Hamas, care înregistrează totodată 61.154 de răniţi.
Armata israeliană a anunţat moartea a doi militari.
Bilanţul militarilor israelieni ucişi de când au intrat în Fâşia Gaza la 27 octombrie - a crescut astfel la 190/
”Noi am spus în mod clar că etapa intensivă a operaţiunilor va dura aproximativ trei luni”, a anunţat luni seara ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant.
”În nordul Fâşiei Gaza, această fază se apropie de sfârşit. În sud o vom atinge şi asta se va termina în curând”, a anunţat el.
Armata a anunţat luni retragerea uneia dintre cele patru divizii angajate la Gaza.
Guvernul israelian subliniază în acelaşi timp că războiul va fi lung şi a aprobat luni un buget pe 2024 mai mare cu 15 miliarde de dolari la cheltuieli, pentru a face faţă costului conflictului.
”SUFERINŢE ŞI UMILIRI”
Hamasul - clasat drept organizaţie teroristă de Israel, Statele unite şi UE - a anunţat luni moartea a doi ostatici israelieni israelieni, difuzând o înregistrare video în care apare o tânără ostatică, aflată în mod vizibil sub presiune, anunţând morţile.
Aripa armată a Hamas a imputat moartea acestora unor bombardamente ”sioniste”, acuzaţii respinse de către armata israeliană drept ”minciuni”.
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a lansat un nou apel la un ”armistiţiu umanitar imediat” şi a denunţat o ”pedeapsă colectivă aplicată poporului palestinian”.
We need an immediate humanitarian ceasefire in Gaza.
— António Guterres (@antonioguterres) January 16, 2024
To ensure sufficient aid gets to where it is needed.
To facilitate the release of the hostages.
To tamp down the flames of wider war. pic.twitter.com/RgVCwrHsEH
În Fâşia Gaza, în care au fost deplasaţi 1,9 milioane de locuitori potrivit ONU, populaţiei îi lipseşte totul, în frigul care s-a abătut asupra regiunii.
”Moartea ar fi de preferat acestei vieţi” de ”suferinţă şi umiliri”, deplânge un refugiat la Rafah (sud), împreună cu cei trei copii ai săi, în apropiere de frontiera cu Egiptul, Abdul Karim Muhammad, în vârstă de 30 de ani.
”Noi vrem să ne întoarcem acasă, în nord”, a declarat el, în pofida faptului că ştie că i-a fost distrusă casa.
ATACURI IRANIENE ÎN IRAK
Războiul din Fâşia Gaza exacerbează tensiunile regionale între Israel şi aliaţii săi, cu Statele unite în frunte, şi ”axa rezistenţei” înfiinţată de Iran, din care fac parte mişcarea islamistă libaneză Hezbollah şi rebelii huthi din Yemen.
Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a republicii islamice, au anunţat marţi că au tras rachete balistice în Siria şi mai ales în Irak, în apropiere de Erbil, în Kurdistanul irakian.
Potrivit agenţiei oficiale iraniene de presă Irna, ei au distrus un centru de ”spionaj” atribuit Israelului, a cărui existenţă a fost dezminţită de către un oficial irakian de rang înalt, care a denunţat ”acuzaţii false”.
Guvernul irakian, aliatul Iranului şi totodată partenerul Statelor Unite, a condamnat o ”agresiune” a suveranităţii sale şi şi-a rechemat ”la consultări” ambasadorul de la Teheran.
În largul Yemenului, un vrachier grecesc a fost atins de o rachetă, a anunţat marţi firma de riscuri maritime Ambrey.
Un cargou american a fost atins luni la Golful Aden de către o rachetă trasă de huthi.
La sfârşitul săptămânii, Washingtonul şi Londra au bombardat poziţii huthi în Yemen, cu scopul de aîncerca să oprească atacurile acestora la Marea Roşie, pe care huthi susţin că le comit în semn de solidaritate cu palestinienii din Fâşia Gaza.
Din cauza acestei situaţii, gigantul petrolier Shell nu-şi mai trimite navele la Marea Roşie, dezvăluie marţi The Wall Street Journal (WSJ).
Contactat de AFP un purtător de cuvânt al Shell a refuzat să facă vreun comentariu.
La frontiera dintre israel şi Liban, unde au loc zilnic schimburi de focuri între forţe israeliene şi Hazbollah, armata israeliană a anunţat marţi după-amiaza noi atacuri aeriene şi de artilerie împotriva a ”zeci de poziţii, structuri militare şi infrastructuri de armament” ale Hezbollah la Wadi Saluki, în sudul Libanului.
În Liban, o sursă în domeniul securităţii evocă ”14 raiduri împotriva Wadi Slouqi", ale israelului şi precizează că este vorba despre ”cele mai intense” bombardamente în zonă de la începutul Războiului din Fâşia Gaza.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.