În ultimul an, Israelul a bombardat peste 40 000 de ţinte în Fâşia Gaza, a descoperit 4 700 de tuneluri şi a distrus 1 000 de locuri de lansare a rachetelor, a anunţat armata luni, la împlinirea unui an de la atacurile militanţilor conduşi de Hamas care au declanşat asaltul Israelului asupra enclavei, relatează Reuters.
Armata israeliană a precizat că 726 de soldaţi israelieni au fost ucişi de la 7 octombrie 2023. Dintre aceştia, 380 au murit în atacurile din 7 octombrie şi 346 în luptele din Gaza începând cu 27 octombrie 2023.
Soldaţii răniţi au fost în număr de 4 576 de la acea dată.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cincizeci şi şase de soldaţi au murit ca urmare a unor accidente operaţionale, pe care armata nu le-a definit.
Armata israeliană a înrolat 300 000 de rezervişti de la începutul războiului - 82% bărbaţi şi 18% femei şi aproape jumătate dintre aceştia cu vârste cuprinse între 20 şi 29 de ani.
De la începutul războiului, 13.200 de rachete au fost lansate asupra Israelului din Gaza. Alte 12.400 au fost trase din Liban, în timp ce 60 au venit din Siria, 180 din Yemen şi 400 din Iran, a precizat armata. Aceasta a menţionat că a ucis peste 800 de „terorişti” în Liban, unde au fost lovite 4.900 de ţinte din aer, împreună cu aproximativ 6.000 de ţinte terestre. În cursul anului trecut, Israelul a arestat peste 5 000 de suspecţi în Cisiordania şi Valea Iordanului.
Armata a precizat că a ucis opt comandanţi de brigadă ai militanţilor din Gaza, aproximativ 30 de comandanţi de batalion şi 165 de comandanţi de companie în cursul anului trecut.
Războiul din Gaza a fost declanşat atunci când militanţii palestinieni Hamas au atacat sudul Israelului la 7 octombrie 2023, ucigând 1 200 de persoane şi luând aproximativ 250 ca ostatici, potrivit bilanţului israelian. Mai mult de 100 de ostatici sunt încă deţinuţi de Hamas.
Atacul militar ulterior al Israelului asupra Gazei a dus la moartea a aproape 42 000 de palestinieni, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.