Papa Francisc a spus marţi că povestea naşterii lui Iisus ca fiu al unui tâmplar sărac ar trebui să insufle speranţa că toţi oamenii pot avea un impact asupra lumii, relatează Reuters
Papa Francisc, sărbătorind cel de-al 12-lea Crăciun al pontificatului său, a oficiat o slujbă solemnă în Ajunul Crăciunului în Bazilica Sfântul Petru şi a deschis Anul Sfânt Catolic 2025, care, potrivit Vaticanului, va aduce aproximativ 32 de milioane de turişti la Roma anul viitor.
Într-o predică axată pe virtutea speranţei, care este, de asemenea, tema Anului Sfânt, Suveranul Pontif a spus că speranţa „este o chemare să nu zăbovim, să nu ne lăsăm opriţi de vechile noastre obiceiuri sau să ne complacem în mediocritate sau lenevie”. „Speranţa ne cheamă ... să fim supăraţi pe lucrurile care sunt greşite şi să găsim curajul de a le schimba”, a spus el.
Un An Sfânt catolic, cunoscut şi sub numele de Jubileu, este considerat o perioadă de pace, iertare şi indulgenţă. În mod normal, acesta are loc la fiecare 25 de ani. Pelerinii care vin la Roma în timpul anului pot obţine indulgenţe speciale, sau iertarea păcatelor lor. Acest jubileu va dura până la 6 ianuarie 2026.
La începutul ceremoniei de marţi, Francisc a participat la deschiderea unei "Uşi Sfinte" speciale din bronz la Sfântul Petru, care este deschisă doar în anii de Jubileu.
Vaticanul se aşteaptă ca până la 100.000 de pelerini să treacă pe uşă în fiecare zi anul viitor.
În cadrul Sfintei Liturghii papale, la care au participat mii de persoane în Bazilica Sfântul Petru şi alte mii care au urmărit evenimentul pe ecranele din piaţa exterioară, Papa a repetat, de asemenea, un apel anterior adresat naţiunilor dezvoltate de a folosi Jubileul pentru a reduce povara datoriilor cu care se confruntă ţările cu venituri mici.
„Jubileul ne cheamă la reînnoire spirituală şi ne angajează la transformarea lumii noastre”, a spus suveranul pontif. „Un timp de jubileu pentru ţările sărace împovărate sub datorii nedrepte; un timp de jubileu pentru toţi cei care sunt robiţi de forme de sclavie vechi şi noi”.
Un apel la ştergerea directă a datoriilor, lansat de regretatul Papă Ioan Paul al II-lea în timpul anului jubiliar 2000, a declanşat o campanie care a dus la ştergerea unor datorii în valoare de 130 de miliarde de dolari între 2000 şi 2015.
Papa Francisc, care a împlinit 88 de ani luna aceasta, a suferit de ceea ce Vaticanul a descris ca fiind o răceală. El a părut în formă marţi seara, deşi vocea sa era puţin răguşită.
Miercuri, papa va transmite mesajul şi binecuvântarea „Urbi et Orbi” (către oraş şi lume) din ziua de Crăciun.Papa Francisc, care a împlinit 88 de ani luna aceasta, a suferit de ceea ce Vaticanul a descris ca fiind o răceală. El a părut în formă marţi seara, deşi vocea sa era puţin răguşită.
Miercuri, papa va transmite mesajul şi binecuvântarea „Urbi et Orbi” (către oraş şi lume) din ziua de Crăciun.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.