Oficialul militar american cu rangul cel mai înalt, generalul forţelor aeriene C.Q. Brown, şef al Statului Major Întrunit, a vorbit la telefon cu omologul său rus, şeful Statului Major al Rusiei, Valeri Gherasimov, a anunţat miercuri armata SUA. Convorbirea a avut loc săptămâna trecută, fiind prima dată când cei doi înalţi oficiali militari vorbesc direct, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Liderii au discutat o serie de probleme de securitate globală şi regională, inclusiv conflictul în curs de desfăşurare în Ucraina”, a declarat un purtător de cuvânt al lui Brown într-un comunicat.

Acestă rară comunicare directă a avut loc pe 27 noiembrie, dar „la cererea generalului Gherasimov, generalul Brown a fost de acord să nu anunţe în mod proactiv apelul”.

Iniţierea convorbirii a aparţinut Ministerului rus al Apărării, a declarat purtătorul de cuvânt.

Brown a devenit anul trecut generalul american cu cea mai înaltă funcţie, iar Gerasimov vorbise ultima dată cu predecesorul lui Brown, Mark Milley.

Tensiunile au crescut în ultimele săptămâni, după ce Ucraina a tras cu rachete americane şi britanice asupra unor ţinte din Rusia, în ciuda avertismentelor Moscovei că ar considera o astfel de acţiune drept o escaladare majoră.

La începutul acestei luni, liderul rus Vladimir Putin, într-un discurs televizat, a declarat că Moscova a lovit o instalaţie militară ucraineană cu o nouă rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune denumită „Oreşnik” (Aluniţa) şi a avertizat că ar putea urma şi altele. Oficialii americani au declarat că Rusia a notificat Washingtonul cu puţin timp înainte de lovitura sa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.