Armata israeliană a lansat sâmbătă un apel la evacuare pentru locuitorii unei părţi din centrul Fâşiei Gaza, indicând că se pregăteşte să acţioneze „în forţă” împotriva luptătorilor mişcării islamiste palestiniene Hamas din zonă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Apelul la evacuare este primul lansat în Gaza în ultimele săptămâni, armata israeliană concentrându-se în principal pe lupta împotriva mişcării islamiste Hezbollah din Liban.

"Hamas şi organizaţiile teroriste îşi continuă activităţile (...) în zona dumneavoastră şi, în consecinţă, armata israeliană va acţiona în forţă împotriva acestor elemente", se arată în ordinul de evacuare publicat de armată, însoţit de o hartă care arată cartierele care urmează să fie evacuate.

Evenimente

7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Palestinienii care locuiesc în zonele apropiate de coridorul Netzarim, care se întinde pe mai mulţi kilometri şi traversează Fâşia Gaza de la est la vest, au fost invitaţi să evacueze, în conformitate cu anunţul publicat pe reţeaua de socializare X.

De la începutul războiului din Fâşia Gaza, la 7 octombrie, declanşat de atacul fără precedent al Hamas asupra Israelului în aceeaşi zi, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a promis în repetate rânduri victoria totală asupra Hamas.

Armata israeliană a revenit deseori în zonele în care a desfăşurat deja operaţiuni, ca răspuns, potrivit acesteia, la rapoartele privind o recrudescenţă a activităţii Hamas.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.