Cel puţin 14 persoane au murit vineri în inundaţii în Bosnia şi Herţegovina şi multe altele erau date dispărute, în timp ce ploile torenţiale şi alunecările de teren au distrus case, drumuri şi poduri în centrul ţării, relatează Reuters.
Municipalitatea Jablanica, la aproximativ 70 km sud-vest de capitala Sarajevo, unde au fost raportate decesele, a rămas complet izolată după ce legăturile rutiere şi feroviare au fost distruse.
Preşedinţia tripartită a Bosniei a declarat că a solicitat ajutor militar pentru zona Jablanica mai largă, iar ingineri, unităţi de salvare şi un elicopter au fost trimise, inclusiv pentru a salva 17 persoane dintr-un spital de boli mintale.
Unele case au fost reduse la ruine de alunecările de teren, în ceea ce par a fi cele mai grave inundaţii din Bosnia cel puţin din 2014, când peste 20 de persoane au murit după fenomene similare.
„Cel puţin 14 morţi au fost găsiţi în zona Jablanica”, a declarat Darko Jukan, purtător de cuvânt al administraţiei regionale. „Există o mulţime de persoane date dispărute”, a adăugat el. „În unele cazuri pot fi văzute doar părţi de acoperişuri. Nu-mi amintesc de o criză de o asemenea amploare de la războiul (din 1992-1995)”, a mai spus oficialul.
În cadrul unei şedinţe de urgenţă, guvernul central al Bosniei a declarat că va aloca fonduri pentru refacerea zonelor afectate.
Guvernul Federaţiei croato-bosniace a declarat stare de catastrofă naturală în zonele afectate de inundaţii şi a înfiinţat un comitet de criză pentru a ajuta la ameliorarea situaţiei din zonă.
Croaţia şi Serbia, ţările vecine, au oferit, de asemenea, Bosniei asistenţă în operaţiunile de salvare.
Aldin Brasnjic, şeful administraţiei apărării civile din Federaţia croato-bosniacă, a declarat că salvatorii nu au putut ajunge în mai multe sate din cauza drumurilor blocate şi că ploile viitoare le vor îngreuna eforturile. „Căutarea celor dispăruţi este prioritară în acest moment. Credem că vom putea finaliza acest lucru astăzi şi mâine”, a spus el.
Oraşul Kiseljak din centrul Bosniei a fost inundat după ce un râu şi-a ieşit din matcă. Apa maronie a ajuns la uşile magazinelor şi caselor, după cum arată imaginile filmate cu drona de Reuters, deşi au început să se retragă vineri după-amiază.
Inundaţiile din Bosnia au venit după o secetă estivală fără precedent, care a provocat secarea multor râuri şi lacuri şi a afectat agricultura şi aprovizionarea cu apă a zonelor urbane din Balcani şi din cea mai mare parte a Europei.
Meteorologii spun că schimbările meteorologice extreme pot fi atribuite schimbărilor climatice.
Croaţia vecină a fost, de asemenea, afectată de inundaţii vineri, deşi nu au fost raportate victime. Autorităţile au emis o avertizare de vreme severă pentru coasta Adriaticii şi regiunile centrale ale ţării.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.