Academia franceză de medicină şi cea de farmacie au precizat, într-un comunicat comun, că obligativitatea vaccinarării împotriva coronavirusului a populaţiei începând de la vârsta de 12 ani reprezintă singura opţiune realistă pentru menţinerea sănătăţii.
“În ceea ce priveşte totalul populaţiei cu vârsta de cel puţin 12 ani, obligativitatea vaccinării împotriva Covid-19 reprezintă singura opţiune realistă în ceea ce priveşte responsabilitatea personală şi angajamentul solidar de menţinere a sănătăţii proprii, a altora şi de a se ajunge la imunitate colectivă”, se arată în comunicat.
“Obligativitatea se impune atunci când un vaccin efifcient şi bine tolerat poate stăpâni o infecţie severă, potenţial mortală şi de necontrolat prin alte mijloace. Mai multe maladii au justificat o astfel de decizie în Franţa: variola (1902-1984), difteria (1938), tetanosul (1940), tuberculoza (1950-2007), poliomielita (1964). Mai recent, 11 vaccinuri pentru sugari au devenit obligatorii în 2017”, adaugă cele două academii.
Academia de medicină şi cea de farmacie din Franţa au subliniat că este necesară solidaritate în plan internaţional în ceea ce priveşte vaccinarea. “Covid-19 întruneşte toate caracteristicile care justifică obligativitatea vaccinării”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.