Papa Francisc denunţă luni, în mesajul său tradiţional de Crăciun, de la balconul Bazilicii Sf. Petru, ”situaţia umanitară disperată” a palestinienilor în Fâşia Gaza şi cere eliberarea ostaticilor ţinuţi în continuare în enclavă şi un armistiţiu, relatează AFP şi Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Cer să înceteze operaţiunile militare cu suita lor îngrozitoare de victime nevinovate şi să remediem situaţia umanitară disperată deschizând venirea ajutorului umanitar”, a declarat Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, în discursul său tradiţional "Urbi et Orbi" (”Către oraşul Roma şi lume”).

Copiii care mor în războaie, inclusiv în Fâşia Gaza, sunt ”micii Isus de azi”, iar atacurile israeliene culeg o ”recoltă înfiorătoare” de civili nevinovaţi, denunţă şeful Biserici Catolice.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El denunţă atacul Hamas de la 7 octombrie în Israel drept ”abominabil” şi cere eliberarea celor aproximativ 100 de ostatici din enclavă.

El atacă din nou industria armamentului, în faţa a mii de oameni adunaţi în Piaţa Sf. Petru, care controlează ”marionetele războiului”.

”ZĂNGĂNITUL ARMELOR”

La aproape trei luni de la începutul Războiului din Fâşia Gaza între Israel şi Hamas, situaţia umanitară în enclava palestiniană - în care 85% din populaţie este deplasată - este catastrofală, trage ONU un semnal de alarmă.

Ajutorul umanitar - a cărui intrare în Fâşia Gaza este controlată de către Israel - soseţte cu pipeta din Egipt şi prin postul de frontieră israelian Kerem Shalom, cu foarte mult sub nevoile teritoriului palestinian devastat.

În predica de duminică seara, în timpul slujbei de Crăciun, în Bazilica Sf. Petru, la Catican, Sfântul Părinte a denunţat ”zăngănitul armelor” în Fâşia Gaza, care a întunecat sărbătorile la Betleem unde, potrivit tradiţiei s-a născut Isus Cristos, în Cisiordania ocupată.

”Privirea şi inima creştinilor din întreaga lume sunt aţintite asupra Betleemului, unde domneşte azi durerea şi tăcerea”, a denunţat luni, în ziua Crăciunului, Suveranul Pontif.

”REZOLVAREA PROBLEMEI PALESTINIENE”

Israelul a jurat să distrugă Hamasul, în urma unui atac fără precedent în Israel, la 7 octombrie, soldat cu aproximativ 1.140 de morţi, majoritatea civili, potrivit ultimelor cifre oficiale israeliene.

Combatanţi din Hamas au luat atunci aproximativ 25 de ostatici, dintre care 129 se află în continuare în Fâşia Gaza, potrivit Israelului.

Bombardamente israeliene în Fâşia Gaza, unde mii de bombe au fost largate, s-au soldat cu  20.424 de morţi, majoritatea copii, adolescenţi şi femei, potrivit Guvernului Hamas.

Papa Francisc cere, pe termen lung, ”rezolvarea problemei palestiniene printr-un dialog sincer şi perseverent între părţi, susţinut de o voinţă puternică şi de sprijinul comunităţii internaţionale”.

El îndeamnă în cel de-al 11-lea mesaj de Crăciun al pontificatului său la încetarea tuturor conflictelor politice, sociale şi militare în Ucraina, Siria, Yemen, Liban, Armenia şi Azerbaidjan şi apără drepturille migranţilor din întreaga lume.

”Câţi nevinovaţi sunt măcelăriţi în lumea noastră! În pântecele mamelor lor, în odisee întreprinse din disperare şi în căutare de speranţă, în vieţile tuturor acestor micuţi a căror copilărie este devastată de război! Ei sunt micii Isus de azi”, a denunţat Papa.

El a acordat o atenţie aparte Ţării Sfinte (Palestina), inclusiv Fâşiei Gaza unde, potrivit unor oficiale palestinieni din domeniul sănătăţii, cel puţin 78 de persoane au fost ucise de Crăciun într-una dintre cele mai sângeroase nopţi a celor 11 săptămâni  de război între Israel şi Hamas.

”Fie ca pacea să vină în Israel şi Palestina, unde războiul devastează vieţile acestor oameni. Îi îmbrăţişez pe toţi, mai ales comunităţile creştine din (Fâşia) Gaza şi întreaga Ţară Sfântă”, a declarat Francisc.

”Inima plânge pentru victimele abominabilului atac de la 7 octombrie” a declarat el de la balconul în care a apărut în faţa lumii în noaptea alegerii sale, la 13 martie 2013, şi a îndemnat din nou la eliberarea ostaticilor.

”RECOLTĂ ÎNFIORĂTOARE”

”Pledez în favoarea sfârşitului operaţiunilor militare cu recolta lor înfiorătoare de victime civile nevinovate şi cer o soluţie la situaţia umanitară disperată printr-o deschidere către furnizarea de ajutor umanitar”, a declarat el.

Săptămâna trecută, un organism susţinut de ONU anunţa că 2,3 milioane de locuitori ai Fâşiei Gaza se confruntă cu foametea, al cărei nivel creşte zi de zi.

Vaticanul, care întreţine relaţii diplomatice cu Israelul şi Autoritatea Palestiniană, consideră că soluţia cu două state este răspunsul acestui vechi conflict israeliano-palestinian.

Papa Francisc a dedicat un întreg paragraf al discursului său comerţului cu armament.

”Şi cum putem noi să vorbim despre pace, atunci când producţia, vânzările şi comerţul cresc?”, a denunţat el.

Suveranul Pontif a cerut o anchetă aprofundată a comerţului cu armament.

”Trebuie să vorbim şi să scriem despre asta, pentru ca să se facă lumină asupra intereselor şi profiturilor care animă marionetele războiului”, cere şeful Bisericii Catolice de Crăciun.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.