Fostul secretar de stat Mike Pompeo susţine în memoriile sale că fostul ambasador la ONU Nikki Haley a complotat cu fiica fostului preşedinte Donald Trump, Ivanka, şi cu ginerele acestuia, Jared Kushner, pentru a încerca să devină vicepreşedintele lui Trump, potrivit unui fragment din carte obţinut. de CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pompeo face, în cartea sa „Never Give an Inch: Fighting for the America I Love”, portrete ale potenţialilor rivali republicani din 2024, inclusiv Haley şi fostul consilier pentru securitate naţională John Bolton, în timp ce fostul congresman din Kansas şi director CIA alimentează speculaţiile despre el şi propriile ambiţii prezidenţiale.

Pompeo scrie că John Kelly, şeful de cabinet al lui Trump la acea vreme, i-a spus că Haley a programat o întâlnire cu preşedintele pentru a discuta despre ceea ce a susţinut că este o chestiune personală şi apoi au venit la întâlnirea din Biroul Oval cu Kushner şi Ivanka Trump. care erau consilieri la Casa Albă.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„După cât şi-a dat seama Kelly, ei prezentau o posibilă opţiune „Haley vicepreşedinte”. (...) În mod clar, această vizită nu a reflectat un efort de echipă, ci a subminat munca noastră pentru America”, scrie Pompeo în cartea sa.

CNN l-a contactat pe Kelly pentru a comenta afirmaţia lui Pompeo.

Nikki Haley a respins acuzaţiile lui Pompeo, spunând că „nu a avut niciodată o conversaţie cu Jared, Ivanka sau preşedintele despre funcţia de vicepreşedinte”. 

„Chiar Pompeo spune că nu este sigur dacă este adevărat”, a declarat fostul guvernator al Carolinei de Sud la Fox News, respingând afirmaţia drept „bârfă” şi spunând nu e nimic adevărat în legătură cu acest subiect.

Dar o sursă de la Casa Albă din acea perioadă a susţinut afirmaţia lui Pompeo, adăugând mai mult context, amintindu-şi cum Kushner şi Ivanka Trump o susţineau pe Haley să devină secretar de stat pentru a-i urma lui Rex Tillerson, care se opusese ca Kushner să se implice prea des în relaţiile externe şi într-o manieră cu care Tillerson nu era de acord.

Pompeo, a cărui carte va fi publicată săptămâna viitoare, este, de asemenea, critic în evaluarea sa despre Bolton, despre care a spus că ar putea lansa o candidatură la preşedinţie pentru a-l împiedica pe Trump să obţină un al doilea mandat.

Pompeo contestă cartea lui Bolton din 2020 „The Room Where It Happened: A White House Memoir” şi susţine că fostul consilier pentru securitate naţională al lui Trump a divulgat informaţii clasificate şi ar trebui să fie urmărit penal.

„Relatările au conţinut informaţii clasificate şi detalii profund sensibile”, scrie Pompeo, adăugând: „Aceasta este însăşi definiţia trădării.”

„John Bolton ar trebui să fie în închisoare pentru că a transmis informaţii clasificate. Sper că într-o zi voi putea depune mărturie la un proces penal în calitate de martor al acuzării”, scrie Pompeo.

„Comentariile lui Pompeo spun mai multe despre caracterul lui decât despre cartea mea”, a replicat Bolton.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.