Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen s-a declarat vineri convinsă că Uniunea Europeană (UE) va ieşi ”mai puternică” din criza covid-19, în pofida unor întrebări cu privire la solidaritatea între Cei 27, relatează AFP.
”Pericolul este mare, dar un mare francez, Jean Monnet, spune că Europa de forjează în crize. Îmi place această frază, eu cred că este adevărat”, a subliniat preşedinta Comisiei, în franceză, la postul de radio Europe 1.
Ea spune că înţelege strigătul de alarmă lansat de către predecesorul său francez Jacques Delors, care consideră că lipsa solidarităţii între europeni expune UE unui ”pericol mortal”, însă ea se apără.
”S-a prezis adesea moartea Europei (...). Azi suntem în continuare aici (...). Noi am ieşitt mereu din crize cu brio”, subliniază ea.
Von der Leyen recunoaşte că, la începutul crizei sanitare, ”anumite state membre s-au gândit doar la propriile lor probleme” şi deplânge închiderea frontierelor interne sau interdicţii de exportare a unor materiale medicale.
Însă ”noi am acţionat mult în vederea schimbării acestor mentalităţi (...). Azi, aceste probleme au dispărut şi vedem multe semne de solidaritate”, dă ea asigurări.
Preşedinta CE consideră că Cei 27 nu pot funcţiona ”în autarhie”, ei nu vor învinge singuri virusul, ci ”trebuie să acţioneze împreună”.
”Poate că acest lucru nu funcţionează mereu perfect, dar este mai bine decât fiecare pentru el”, apreciază ea.
Ea promite un ”Plan Marshall” european prin intermediul bugetului UE, în vederea unei relansări a ecnomiei după criză, şi anunţă că o decizie urmează să fie luată - după Paşte - cu privire la o redeschidere sau nu a frontierelor externe ale UE.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...