Secretarul general al ONU şi-a exprimat, miercuri, "profunda îngrijorare" faţă de şeful armatei sudaneze, generalul Abdel Fattah al-Burhane, cu privire la "escaladarea" conflictului din Sudan, în timp ce lucrătorii umanitari au denunţat "infernul" îndurat de civili, scrie AFP.
Şeful ONU, Antonio Guterres, care s-a întâlnit miercuri cu generalul al-Burhane în marja Adunării Generale a ONU de la New York, "şi-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la escaladarea conflictului din Sudan, care continuă să aibă un impact devastator asupra civililor sudanezi şi ameninţă să se extindă în regiune", potrivit unui comunicat al purtătorului său de cuvânt.
Cei doi au vorbit, de asemenea, despre "necesitatea unei încetări imediate şi durabile a focului" şi despre accesul umanitar "neîngrădit".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pe teren, "condiţiile sunt apocaliptice", a declarat Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi.
"Dacă oamenii nu sunt împuşcaţi, ei mor de foame. Dacă supravieţuiesc, se confruntă cu boli sau inundaţii sau cu ameninţarea violenţei sexuale şi a altor abuzuri îngrozitoare, care, dacă s-ar întâmpla în altă parte, ar fi pe prima pagină a ziarelor. Nu este cazul aici", a criticat el.
Din aprilie 2023, există un război între armată, condusă de generalul al-Burhane, şi forţele paramilitare de sprijin rapid (RSF) conduse de fostul său adjunct, generalul Mohamed Hamdane Daglo.
Potrivit ONU, luptele s-au soldat cu zeci de mii de morţi, peste 10 milioane de persoane strămutate şi aproape 26 de milioane de persoane - jumătate din populaţie - care se confruntă cu insecuritate alimentară gravă.
"Această catastrofă umanitară a fost provocată de om: de un război fără sens care a creat o violenţă îngrozitoare şi de obstacole crude în calea livrării de alimente, apă şi medicamente către cei afectaţi", a declarat miercuri ambasadoarea SUA în cadrul unei conferinţe privind Sudanul la ONU.
Linda Thomas-Greenfield a anunţat un nou pachet de ajutor umanitar de 424 de milioane de dolari pentru sudanezii din ţară şi pentru refugiaţii din ţările vecine.
"Violul şi tortura, epurarea etnică şi utilizarea foametei ca armă sunt inacceptabile”, a spus ea, făcând apel la lume să nu «închidă ochii».
În cadrul conferinţei, agenţiile ONU şi statele membre au făcut apel la "măsuri concrete" pentru a proteja civilii şi a spori ajutorul umanitar, care este în continuare extrem de insuficient.
"Poporul sudanez tocmai a trecut prin 17 luni de iad şi suferinţa continuă", a denunţat Joyce Msuya, şefa interimară a Biroului ONU pentru afaceri umanitare (Ocha), care a anunţat deblocarea a 25 de milioane de dolari din fondul de urgenţă al ONU pentru a combate extinderea foametei în ţară.
Autorităţile sudaneze au permis recent deschiderea punctului de trecere Adre, la frontiera cu Ciadul, pentru a permite livrarea de ajutoare către Darfur, o regiune deosebit de afectată de conflict. Cu toate acestea, ajutorul este încă departe de a fi suficient pentru a răspunde nevoilor populaţiei.
La rândul lor, Statele Unite, Uniunea Europeană, Franţa şi Germania au făcut apel la o încetare imediată a focului, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la interferenţa străină.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.