Recep Tayyip Erdogan a afirmat, duminică seară, după ce a fost reales preşedinte, că Turcia a dat întregii lumi o lecţie de democraţie, printr-o participare masivă la vot.
“Faptul că alegerile s-au încheiat cu o participare record reprezintă un mesaj foarte important pentru lume. Un mesaj clar. Printr-o rată de participare la vot de aproape 90 la sută, Turcia a dat o lecţie de democraţie întregii lumi. În contextul în care ţări cu participare la vor de 30, 40, 45, 50 la sută se caracterizează ca fiind democratice, Turcia a arătat o lecţie de democraţue. Îi invit pe cei care se uită strâmb la ţara noastră să privească aceste rezultate cu mare atenţie”, a spus Erdogan.
Recep Tayyip Erdogan a anunţat, duminică seară, că câştigat alegerile prezidenţiale din Turcia, el obţinând peste 50 la sută din totalul voturilor exprimate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.