Cu doar câteva zile înainte de prima şi probabil singura sa dezbatere împotriva vicepreşedintei în funcţie Kamala Harris, fostul preşedinte Donald Trump a postat un avertisment pe site-ul său de social media, ameninţând că îi va băga în închisoare pe cei „implicaţi în comportamente lipsite de scrupule” în aceste alegeri, despre care a spus că vor fi supuse unei examinări intense, relatează Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„CÂND CÂŞTIG, cei care au TRIŞAT vor fi urmăriţi penal în toată puterea legii, ceea ce va include condamnări la închisoare pe termen lung, astfel încât această depravare a justiţiei să nu se mai repete”, a scris Trump sâmbătă seara, semănând încă o dată îndoieli cu privire la integritatea alegerilor, chiar dacă frauda electorală este extrem de rară în SUA.

„Vă rog să fiţi atenţi”, a continuat el, „că această expunere legală se extinde la avocaţi, agenţi politici, donatori, alegători ilegali şi funcţionari electorali corupţi. Cei implicaţi în comportamente lipsite de scrupule vor fi căutaţi, prinşi şi urmăriţi penal la niveluri, din păcate, nemaivăzute până acum în ţara noastră”, a scris fostul preşedinte, care nu a recunoscut rezultatul alegerilor din 2020, când a fost înfrânt, invocând fraude niciodată dovedite.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Mesajul lui Trump reprezintă ultima sa ameninţare de a se folosi de funcţia de preşedinte pentru a se răzbuna, dacă va câştiga un al doilea mandat. Nu există nicio dovadă a tipului de fraudă care continuă el să insiste că a afectat alegerile din 2020. De fapt, zeci de instanţe, oficiali republicani de stat şi propria sa administraţie au declarat că a pierdut în mod corect. Cu doar câteva zile în urmă, Trump însuşi a recunoscut într-un interviu podcast că, într-adevăr, „a pierdut la mustaţă”.

TRUMP, ÎN STILUL SĂU

În timp ce consilierii şi aliaţii de campanie ai lui Trump l-au îndemnat să se concentreze asupra adversarei sale Kamala Harris şi să facă din alegeri un referendum pe teme precum inflaţia şi securitatea frontierelor, în ultimele zile Trump a deviat mult de la curs.

Vineri, el a făcut o declaraţie uimitoare în faţa camerelor de luat vederi, în care a adus în discuţie o serie de acuzaţii anterioare de comportament sexual nepotrivit, descriind câteva în detaliu, chiar dacă a negat afirmaţiile femeilor care îl acuză. Anterior, el se prezentase de bunăvoie în instanţă pentru o audiere referitoare la apelul pe care l-a făcut la decizia prin care a fost găsit responsabil pentru abuz sexual, concentrându-se astfel asupra problemelor sale juridice în ultima parte a campaniei.

Sâmbătă,  în timp ce îşi făcea campanie într-una dintre cele mai profund republicane zone din Wisconsin,Trump a revenit asupra unor nemulţumiri deja cunoscute, de la punerea sa sub acuzare la amestecul Rusiei în alegerile din 2016.

„Departamentul de Justiţie Harris-Biden încearcă să mă arunce în închisoare - vor să mă bage în închisoare - pentru infracţiunea de a le expune corupţia”, a afirmat Trump la un miting în aer liber la Aeroportul Central Wisconsin, unde a vorbit din spatele unui ecran de sticlă antiglonţ, urmare a noilor protocoale de securitate stabilite după tentativa sa de asasinat din iulie.

TRUMP ŞI HARRIS SE PREGĂTESC DIFERIT DE DEZBATERE

Trump a evitat pregătirea tradiţională a dezbaterilor, alegând să organizeze mitinguri şi evenimente, în timp ce Harris s-a izolat într-un hotel istoric din centrul oraşului Pittsburgh, lucrând cu asistenţii săi încă de joi.

Kamala Harris a fost de acord până acum cu o singură dezbatere, care va fi găzduită de ABC la 10 septembrie.

La mitingul din Wisconsin, Trump şi-a prezentat planurile de „drenare a mlaştinii” - o întoarcere la mesajul său câştigător din campania din 2016, când a candidat ca un outsider ce contesta statu quo-ul.

Deşi Trump a petrecut patru ani în Biroul Oval, el a promis din nou să „alunge clasa politică coruptă” dacă va câştiga din nou şi să „reducă grăsimea din guvern, pentru prima dată, în mod semnificativ, în 60 de ani”.

Ca parte a acestui efort, el şi-a reiterat planul, anunţat joi, de a crea o nouă „Comisie pentru eficienţă guvernamentală”, condusă de Elon Musk, care va fi însărcinată cu efectuarea „unui audit financiar şi de performanţă complet al întregului guvern federal”, pentru a elimina risipa.

TRUMP PROMITE GRAŢIERI ÎN PRIMA ZI ÎN FUNCŢIE

După ce a denigrat din nou comisia Congresului care a investigat atacul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului al susţinătorilor săi, după pierderea alegerilor din 2020, Trump a declarat mulţimii de mii de persoane că va „revizui rapid cazul fiecărui deţinut politic victimizat pe nedrept de regimul Harris” şi va semna graţierea acestora în prima sa zi de revenire în funcţie.

Trump i-a apărat în repetate rânduri pe cei care au fost închişi pentru diverse infracţiuni legate de momentul 6 ianuarie 2021, inclusiv atacuri violente asupra forţelor de ordine.

El a declarat că va „revizui complet” ceea ce el a numit „Departamentul corupt al Injustiţiei lui Kamala”.

„În loc să-i persecute pe republicani, (Departamentul Justiţiei) se va concentra pe doborârea cartelurilor însetate de sânge, a bandelor transnaţionale şi a teroriştilor islamici radicali”, a promis el.

Purtătorul de cuvânt al campaniei lui Harris, Sarafina Chitika, a răspuns la comentariile fostului preşedinte printr-o declaraţie în care a avertizat că, dacă Trump va fi reales, „îşi va folosi puterea necontrolată pentru a-şi urmări în justiţie duşmanii şi pentru a-i graţia pe insurgenţii care au atacat violent Capitoliul pe 6 ianuarie”.

WISCONSIN, UN STAT INTENS CURTAT DE AMBII CANDIDAŢI

Atât Harris, cât şi Trump au vizitat frecvent Wisconsin în acest an, un stat în care patru din ultimele şase alegeri prezidenţiale au fost decise la mai puţin de un punct procentual. Mai multe sondaje efectuate în rândul alegătorilor din Wisconsin după retragerea lui Biden din cursă i-au arătat pe Harris şi Trump încleştaţi într-o cursă strânsă.

Democraţii consideră Wisconsin drept unul dintre statele care trebuie să câştige „zidul albastru”. Biden, care a fost joi şi el în Wisconsin, a câştigat statul în 2020 cu puţin sub 21.000 de voturi. Trump l-a câştigat cu o marjă puţin mai mare, de aproape 23.000 de voturi, în 2016.

Democraţii s-au bazat pe participarea masivă la vot în cele mai mari două oraşe din Wisconsin, Milwaukee şi Madison, pentru a contracara puterea republicanilor în zonele rurale precum Mosinee şi suburbiile Milwaukee. Trump trebuie să câştige voturi în localităţi precum Mosinee pentru a avea vreo şansă de a reduce avantajul democraţilor în zonele urbane.

Republicanii şi-au ţinut Convenţia Naţională în Milwaukee în luna iulie, iar Trump a mai făcut patru opriri în acest stat, cea mai recentă fiind săptămâna trecută în oraşul La Crosse din vestul statului Wisconsin.

Harris şi coechipierul ei, Tim Walz, guvernator de Minnesota, au umplut luna trecută aceeaşi arenă din Milwaukee în care republicanii şi-au ţinut Convenţia Naţională pentru un miting care a coincis cu Convenţia Naţională Democrată de la Chicago, la doar 90 de mile distanţă. Walz s-a întors luni în Milwaukee, unde a luat cuvântul la un miting de Ziua Muncii organizat de sindicate.

ABORDĂRI DIFERITE

În timp ce Trump îşi făcea campanie, Harris a luat o scurtă pauză de la pregătirea dezbaterii pentru a merge la Penzeys Spices din cartierul Strip din Pittsburgh, unde a cumpărat mai multe amestecuri de condimente. O clientă a văzut-o pe candidata democrată şi a început să plângă deschis în timp ce Harris a îmbrăţişat-o şi i-a spus: „Vom fi bine. Suntem cu toţii împreună în asta”.

Între timp, Harris s-a declarat onorată să primească sprijinul a doi republicani importanţi: fostul vicepreşedinte Dick Cheney şi fiica acestuia, Liz Cheney, fostă membră a Congresului în Wyoming.

„Oamenii sunt extenuaţi de diviziune şi de încercările de a ne diviza ca americani”, a spus Harris, adăugând că mesajul ei principal la dezbatere va fi că vrea ca ţara să fie unită. „Este timpul să întoarcem pagina divizării”, a spus ea. „Este timpul să ne reunim ţara, pentru a trasa o nouă cale de urmat”, a arătat ea.

Trump şi-a ţinut mitingul în oraşul Mosinee din centrul Wisconsin, cu o populaţie de aproximativ 4.500 de persoane. Oraşul se află în cea de-a 7-a circumscripţie a Congresului din Wisconsin, majoritar rurală, o zonă republicană de încredere. În timpul discursului său, el s-a dezlănţuit împotriva lui Harris într-un limbaj întunecat şi ameninţător. Dacă „tovarăşa Kamala Harris mai primeşte încă patru ani, veţi trăi (într-o) republică bananieră în toată regula”, condusă de „anarhie” şi „tiranie”, i-a avertizat Trump pe americani.

Trump s-a dezlănţuit, de asemenea, împotriva politicilor de frontieră ale administraţiei Biden, numind abordarea democraţilor „sinucigaşă” şi acuzându-i că au „importat criminali, prădători de copii şi violatori în serie de pe întreaga planetă”.

Multe studii au arătat că imigranţii, inclusiv cei aflaţi ilegal în ţară, comit mai puţine infracţiuni violente decât cetăţenii născuţi în ţară.

TRUMP NU CREDE ÎN IMPLICAREA RUSIEI ÎN ALEGERILE DIN SUA

Pe de altă parte, Trump a respins avertismentele oficialilor americani cu privire la încercările continue ale Rusiei de a răspândi dezinformare înainte de alegerile din noiembrie. Săptămâna trecută  a existat o punere sub acuzare în legătură cu o companie media care e legată de şase influenceri conservatori şi a fost finanţată în secret de angajaţi ai mass-media de stat din Rusia.

„Departamentul de Justiţie a declarat că Rusia ar putea fi implicată din nou în alegerile noastre”, a declarat Trump mulţimii. „Şi, ştiţi, întreaga lume a râs de această dată”, a adăugat el.

Mulţi susţinători au călătorit ore întregi pentru a-l vedea pe Trump vorbind.

Sean Moon, un muzician din Tennessee care lansează muzică rap cu tematică MAGA sub numele de scenă „King Bullethead”, şi-a difuzat melodiile dintr-un camion în parcarea evenimentului. Ca muzician, el a spus că mitingurile lui Trump se apropie de experienţa unui concert zgomotos. „Trump este un rockstar”, a spus Moon. „Este incredibil. Oamenii văd că el îi reprezintă şi că statul profund încearcă să îl omoare şi să îl elimine. Dar el rămâne puternic şi reprezintă oamenii normali”, a comentat muzicianul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.