Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo recunoaşte că negocierile cu Kim Jong Un nu au condus la progresele aşteptate, dar dă asigurări că discuţii continuă în culise, relatează AFP.
”Sperăm să facem progrese mai mari, ca preşedintele Kim să ia altă direcţie, dar eu rămân optimist”, a declarat Pompeo marţi la un eveniment la cercul de reflecţie Atlantic Council.
”Nu se mai întâmplă nimic în public, însă există în continuare o muncă uriaşe care continuă, între noi şi aliaţii noştri din regiune japonezii sud-coreeni şi există inclusiv eforturi cu nord-coreenii pentru ca ei să înţeleagă că există o ocazie de care se poate profita”, a adăugat şeful diplomaţiei americane.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În urma unei escaladări periculoase a tensiunilor la începutul mandatului său, preşedintele american Donald Trump a creat o surpriză şi a acceptat, în 2018, un summit istoric cu dictatorul nord-coreean Kim Jong Un.
În pofida a trei întâlniri între cei doi, niciun progres nu s-a realizat în domeniul dezarmării nucleare a Phenianului, iar negocierile au fost oprite în mod oficial de mai multe luni.
Însă Donald Trump continuă să-şi laude înţelegerea cu dictatorul nord-coreean ca pe unul dintre succesele preşedinţiei sale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...