Guvernul ungar l-a demis luni din funcţie pe directorul Muzeului Naţional al Ungariei, Laszlo Simon, care şi-a ”încălcat” datoria de a aplica legea care interzice accesul minorilor la o expoziţie care propune conţinut care evocă homosexualitatea, relatează AFP.
Laszlo Simon ”nu a respectat obligaţiile legale care-i revin” şi a ”avut un comportament care face imposibilă continuarea misiunii sale”, anunţă într-un comunicat Ministerul ungar al Culturii.
El a fost demis ”de îndată”, precizează ministerul.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Muzeul Naţional al Ungariei prezenta până duminică imagini premiate în 2013 de către World Press Photo,care recompensează anual ”cel mai bun jurnalist vizual” din lume.
Însă Partidul Patria Noastră (extremă dreapta) a denunţat această expoziţie, deoarece expunea, fără restricţii, fotografii despre o comunitate de lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali din Filipine.
Partidul estima că expoziţia încălca o lege din 2021 care interzice orice evocare a homosexualităţii în rândul minorilor, în public.
În Ungaria, un stat membru al Uniunii Europene (UE) şi NATO, guvernat din 2010 de către naţionalistul Vikor Orban, este interzisă evocarea, în afara unui cerc privat, a subiectului homosexualităţii în rândul persoanelor în vârstă de până la 18 ani, sancţionată financiar.
Ministerul Culturii a ordonat, astfel, Muzeului Naţional să împiedice accesul copiilor în sălile de exploziţie.
Însă muzeul declara miercuri AFP că nu poate controla actele de identitate şi că se baza pe ”cooperarea” vizitatorilor.
Directorul Muzeului Naţional, un fost deputat din cadrul Partidului Fidesz al lui Viktor Orban, a votat, în această calitate, în favoarea acestei legi împotriva căreia luptă ONG-uri şi pe care UE vrea să o anuleze printr-o procedură de infringement, în curs.
Laszlo Simon a declarat pe Facebook că ”nu poate accepta” demiterea sa şi subliniază că ”nu a încălcat legea” în mod voit.
Săptămâna trecută el a mulţumit ironic, pe Facebook, extremei drepte pentru că a trezit interesul publicului faţă de această expoziţie.
Extrema dreaptă i-a replicat că ”râde de propriul Guvern, un lucru neobişnuit, pentru că Viktor Orban nu tolerează acest gen de lucruri”.
În Ungaria, tovarăşii de drum ai lui Vikor Orban au fost daţi adesea afară după i-au contestat acţiunea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.