Şase persoane au fost ucise luni într-un azil de bătrâni dintr-un mic oraş croat de un fost jandarm care a venit să-şi omoare mama, potrivit primelor concluzii ale anchetei, relatează AFP şi Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În total, cinci rezidenţi şi un angajat ai azilului din Daruvar, localitate aflată la puţin peste 100 de kilometri est de Zagreb, au fost împuşcaţi mortal, potrivit ultimului raport al directorului naţional al poliţiei, Nikola Milina.

Criminalul a intrat în azil luni dimineaţa devreme şi a deschis focul, ucigându-şi mama şi alte cinci persoane. Cinci victime au murit pe loc, iar o a şasea mai târziu, la spital.

Marin Piletic, ministrul muncii, pensiilor, familiei şi politicii sociale, a declarat că mama criminalului lucra în azilul de bătrâni de 10 ani.

Presupusul atacator a fost arestat la scurt timp după aceea într-o cafenea.

"Am auzit ceva, ca nişte împuşcături, dar nu eram sigur", a declarat pentru AFP Antonio Demeter, care lucrează într-o librărie chiar vizavi de azil. "Până când nişte angajaţi au venit în fugă cerând ajutor. Am făcut ce am putut, am chemat poliţia şi serviciile de urgenţă", a povestit el. "A fost oribil", a adăugat martorul, "nu am mai văzut aşa ceva în Daruvar, acest tip de masacru, este atroce".

"Puneam medicamentele deoparte când am auzit împuşcăturile", a declarat o angajată a azilului pentru televiziunea publică HRT. "Ne-am ascuns sub paturi, apoi am sărit pe fereastră şi ne-am refugiat în librărie", a adăugat ea.

Atacatorul, descris de mai multe media locale drept un fost jandarm născut în 1973, veteran de război, mai fusese arestat pentru infracţiuni de ordine publică şi violenţă domestică.

"Îmi este greu să înţeleg cum s-a putut întâmpla acest lucru în oraşul nostru, în ţara noastră", a declarat primarul din Daruvar, Damir Lnenicek, pentru postul regional de televiziune N1, subliniind că toţi locuitorii se află în stare de şoc. "Este dificil de spus ce a declanşat-o, acest lucru va fi stabilit de anchetă", a adăugat el.

Este unul dintre cele mai grave asasinate în vremuri de pace din această ţară cu 3,8 milioane de locuitori.

"Suntem în stare de şoc. Este un act monstruos, uciderea mai multor persoane, persoane în vârstă", a reacţionat premierul Andrej Plenkovic, intervievat de jurnalişti la Split. "Suntem indignaţi de această crimă odioasă", a declarat el.

"Crima sălbatică şi fără precedent comisă în Daruvar m-a şocat", a scris şi preşedintele croat Zoran Milanovic pe Facebook. Este un "avertisment terifiant", un "apel către toate instituţiile competente să facă mai mult pentru a preveni violenţa în societate", a adăugat el, referindu-se la necesitatea unui "control şi mai strict al deţinerii de arme".

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.