Ucraina a dat dovadă de un curaj şi o rezistenţă uriaşe după invazia Rusiei, însă lumea nu trebuie să se aştepte la o contraofensivă ca în filme a Kievului, apreciază marţi, într-o vizită în Statele unite, ministrul britanic de Externe James Cleverly, relatează CNN.
”Lumea reală nu funcţionează aşa”, subliniază el.
James Cleverly face aceste declaraţii în contextul unor zvonuri cu privire la o contraofensivă ucraineană iminentă.
”Sper şi mă aştept ca ei să se descurce foarte, foarte bine, pentru că, oriunde am văzut ucraineni, ei au depăşit aşteptările”, declară şeful diplomaţiei britanice.
”Oamenii trebuie să fie realişti” însă, în privinţa contraofensivei ucrainene, îndeamnă el.
”Asta e lumea reală. Nu un film de la Hollywood”, insistă el.
Londra vrea ca China să joace un rol mai constructiv în încheierea Războiului rus în Ucraina, a declarat ministrul britanic de Externe.
”Ştim că (preşedintele chinez) Xi (Jinping) se bucură de o infliuenţă semnificativă pe lângă Vladimir Putin”, a apreciază el.
”Dacă, prin intervenţia sa, poate ajuta la restabilirea suveranităţii Ucrainei şi la scoaterea trupelor ruse din această ţară, eu n-am să critic acest lucru”, a adăugat el.
Însă el apreciază că o capacitate a Chinei de a interveni în mod semnificativ rămâne în continuare de dovedit.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...