Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului francez, a adoptat marţi o rezoluţie prin care cere înscrierea grupării paramilitare ruse Wagner - acuzată de atrocităţi în Ucraina şi în Africa - pe lista Uniunii Europene (UE) a organizaţiilor teroriste, relatează AFP.
Proiectul rezoluţiei - iniţiat de către deputatul Renaissance Benjamin Haddad şi care nu are valoare constrângătoare - vizează ”numeroase atrocităţi împotriva populaţiei civile” în Ucraina, comise de către gruparea de mercenari, dintre care unele pot fi calificate drept ”crime de război”.

Proiectul rezoluţiei a fost semnat de către deputaţi din diverse grupuri parlamentare ale majorităţii, dar şi de către aleşi din Partidul Socialist (PS, centru-stânga), ecologişti şi Les Republicains (LR, dreapta), prevestind astfel un vot favorabil în himiciclu.
”Este vorba despre trimiterea unui mesaj politic simbolic, un semnal de denunţare a Wagner şi a activităţilor sale - care ţintesc în mod deliberat civili cu scopul unui câştig politic - drept terorism”, subliniază Benjamin Haddad.
În rezoluţie sunt citate serviciile germane de informaţii, potrivit cărora Wagner a ”luat parte la execuţii sumare, mutilări şi acte de torturare a civililor în localitatea ucraineană Bucea”.
Uniunea Europeană (UE) a adăugat Wagner - în aprilie - pe lista persoanelor şi entităţilor sancţionate din cauza unei ”participări active la războiul rus de agresiune împotriva Ucrainei”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.