Cel puţin două persoane au murit, alte nouă au fost rănite, iar alte trei su fost date dispărute luni, într-un incendiu la un depozit de carburant aparţinând întreprinderii Eni, în comuna Calenzano, în apropiere de Florenţa, în Toscana, anunţă prefectura, relatează AFP.
”Două persoane şi-au pierdut viaţa, există nouă răniţi şi trei persoane lipsesc”, a declarat AFP o purtătoare de cuvânt a prefecturii.
Un perimetru de cinci kilometri în jurul instalaţiei a fost instituit, în interiorul căruia locuitorii sunt invitaţi să se închidă în case, pentru a nu fi afectaţi de fum.
Incendiul a fost cauzat de o ”explozie”, a anunţat pe Telegram preşedintlee regiunii Toscana Eugenio Giani.
#Calenzano L'#esplosione di una #raffineria sarebbe avvenuta nell'area del sito ENI. Sul posto sono già operativi Vigili del Fuoco e Polizia; allertate tutte le strutture per i soccorsi. Il boato è stato avvertito anche in centri distanti.pic.twitter.com/9pMwNQUkuH
— Rai Radio1 (@Radio1Rai) December 9, 2024
Eni anunţă într-un comunicat că incendiul a fost limitat la o zonă de încărcare în această instalaţie legată de Rafinăria din Livorno şi că nu a ameninţat deloc parcul de depozitare.
Deposito #ENI di #Calenzano. 15 min. fa botto assurdo. speriamo non ci siano vittime. pic.twitter.com/YXZlkQhn1n
— Lorenzo Arcidiaco (@LArcidiaco) December 9, 2024
Autorităţile locale au anunţat că toate spitalele şi servicile de urgenţă din regiune au fost plasate în alertă.
L'#esplosione di una #raffineria Eni a #Calenzano: 2 morti, 9 feriti, 3 dispersi. Domate le fiamme nel deposito alle porte di Firenze. Si teme per le ricadute sulla qualità dell'aria. Gli aggiornamenti con Fausto Bertuccioli #GR1. pic.twitter.com/GgPMyerRXJ
— Rai Radio1 (@Radio1Rai) December 9, 2024
Înregistrări video postate pe reţele de socializare surprindeau flăcări de mai mulţi metri înălţime şi o coloană de fum negru, uriaşă, deasupra instalaţiei, în apropierea rezervoarelor de carburant.
Protecţia Civilă le cere locuitorilor din regiune să închidă uşile şi geamurile.
Anchete erau în curs în vederea stabilirii cauzelor incendiului şi consecinţelor de mediu şi sanitare.
Experţi au fost trimioşi la faţa locului să evalueze riscul de poluare, inclsuiv a apelor din vecinătate, potrivit lui Giani.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.