Cel puţin 18 persoane au murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit şi a luat foc miercuri în timpul operaţiunilor de decolare, în capitala Nepalului, Kathmandu, au anunţat autorităţile citate de Reuters.
Avionul transporta doi membri ai echipajului şi 17 tehnicieni către oraşul Pokhara pentru a repara o altă aeronavă, au declarat oficialii.
"Doar căpitanul a fost salvat în viaţă şi primeşte tratament la spital", a declarat Tej Bahadur Poudyal, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional Tribhuvan din Kathmandu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Imagini au surprins avionul zburând puţin deasupra pistei şi apoi înclinându-se înainte de a se prăbuşi.
नेपाल की राजधानी काठमांडू में बहुत ही दुखद घटना हुई है। जहां पर एक विमान दुर्घटनाग्रस्त हो गया है जो कि सौर्य एयरलाइंस का विमान था ...#Kathmandu #Nepal #planecrash pic.twitter.com/aXLz2PuBWD
— Raman Yadav (@RamanYadav_RJD) July 24, 2024
Televiziunile au arătat pompieri încercând să stingă incendiul şi fum negru gros ridicându-se spre cer. De asemenea, alte imagini au arătat echipele de salvare scotocind prin rămăşiţele carbonizate ale avionului, care s-au împrăştiat pe un câmp cu vegetaţie bogată. Cadavrele au fost transportate pe targă la ambulanţe, în timp ce locuitorii din zonă priveau scena.
Aeroportul a fost închis temporar.
नेपाल में विमान हादसे का वीडियो आया सामने
— Kamlesh Kumar ???????? (@KamleshKDiwan) July 24, 2024
आज सुबह 11 बजे काठमांडू के त्रिभुवन इंटरनेशनल एयरपोर्ट पर एक विमान हादसा हुआ. बताया जा रहा है कि विमान में 19 लोग सवार होने की संभावना है #Nepal #Kathmandu #Planecrash pic.twitter.com/tRbHgaDGma
Avionul era un Bombardier care aparţinea companiei locale Saurya Airlines. Compania operează zboruri interne în Nepal cu două avioane regionale Bombardier CRJ-200, ambele vechi de aproximativ 20 de ani, potrivit Flight Radar 24.
Nepalul a fost criticat pentru slaba siguranţă aeriană, iar aproape 350 de oameni au murit în accidente de avion sau elicopter în ţara himalayană începând cu anul 2000.
Cel mai grav accident a avut loc în 1992, când un Airbus al Pakistan International Airlines s-a prăbuşit pe un deal în timp ce se apropia de Kathmandu. Au murit atunci 167 de persoane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.