Un val de căldură severă care afectează India a ucis cel puţin cinci persoane în această săptămână în capitala New Delhi, după cea mai călduroasă noapte din ultimii şase ani, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Miliarde de oameni din Asia se confruntă cu călduri extreme în această vară, într-o tendinţă despre care oamenii de ştiinţă spun că a fost agravată de schimbările climatice cauzate de activitatea umană.

Decesele au fost raportate începând de luni în spitalele din oraşul indian de 20 de milioane de locuitori, unde penuria de apă s-a intensificat

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Consumul de energie electrică a atins un maxim istoric marţi, când temperatura minimă nocturnă a ajuns la 33,8 grade Celsius (93 F).

Din martie, temperaturile au urcat până la 50 de grade Celsius în Delhi şi în statul deşertic Rajasthan din apropiere, în timp ce în nord-vestul şi estul Indiei s-au înregistrat de peste două ori mai multe zile de caniculă decât în mod obişnuit în acest sezon.

Condiţiile au fost rezultatul mai puţinelor ploi torenţiale şi a vânturilor calde care au suflat din regiunile aride învecinate în India.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.