Compania Blue Origin a lui Jeff Bezos a lansat-o luni în spaţiu pe logodnica miliardarului, Lauren Sanchez, alături de un echipaj format exclusiv din femei celebre, printre care s-au numărat cântăreaţa Katy Perry, jurnalista vedetă de la CBS Gayle King şi Amanda Nguyen, o activistă celebră. Ele au zburat în spaţiu cu o racheta New Shepard pentru un total de 11 minute şi au aterizat cu succes luni după-amiază, relatează Associated Press.
Acesta a fost cel mai recent episod de turism spaţial, în care mai mulţi oameni bogaţi şi mai faimoşi decât oricând - sau norocoşi şi bine conectaţi - pot experimenta gravitaţia zero, într-un domeniu dominat în mod tradiţional de astronauţii profesionişti.
Racheta New Shepard a decolat rapid din West Texas. Graniţele spaţiului se aflau la 105 kilometri înălţime, promiţând câteva minute preţioase de imponderabilitate.
REPLAY: A New Shepard tradition pic.twitter.com/dSexRmoZl7
— Blue Origin (@blueorigin) April 14, 2025
Logodnica lui Jeff Bezos, Laureb Sanchez, este pilot de elicopter şi fostă jurnalistă TV şi le-a invitat să o însoţească în zborul complet automatizat, care a durat 10 minute, pe celelalte coechipiere, între care cântăreaţa şi compozitoarea Katy Perry şi a coprezentatoarei emisiunii „CBS Mornings”, Gayle King. De asemenea, producătarea de film Kerianne Flynn, Aisha Bowe, un fost inginer NASA care şi-a înfiinţat propriile companii pentru a promova educaţia ştiinţifică, şi Amanda Nguyen, un om de ştiinţă care a studiat planetele din jurul altor stele şi care acum este activistă, pledând cauza victimelor violenţei sexuale, s-au numărat printre protagonistele acestui zbor fără precedent în decurs de mai bine de şase decenii. Singurul alt echipaj format exclusiv din femei în 64 de ani de zboruri spaţiale umane a fost în 1963. Atunci, cosmonauta sovietică Valentina Tereţkova s-a lansat singură, devenind prima femeie în spaţiu. Tereşkova a petrecut trei zile în afara planetei.
What an amazing crew! Great flight this morning. pic.twitter.com/4h5fNGpRRO
— Dave Limp (@davill) April 14, 2025
Chiar şi după ultima lansare, femeile reprezintă doar 15% din cei peste 700 de oameni care au călătorit în spaţiu.
Blue Origin a refuzat să spună cât a costat zborul sau cine a plătit şi cât.
Călătoria în spaţiu a avut loc cu două luni înainte ca Sanchez şi Bezos să se căsătorească la Veneţia.
Acesta a fost cel de-al 11-lea zbor spaţial cu echipaj uman pentru compania Blue Origin, cu sediul în statul Washington, fondată de Bezos în 2000, după ce a făcut avere cu Amazon. Bezos însuşi a fost la bord pentru primul zbor turistic spaţial al Blue Origin în 2021 şi a însoţit ultimul echipaj la platformă, iar apoi le-a întâmpinat pe cele şase femei la revenirea pe Pământ.

Sanchez a declarat că a ales în mod deliberat femei care să se lanseze împreună cu ea, fiecare dintre ele dorind să îndemne atât tinerii, cât şi bătrânii să îndrăznească să viseze. Ea chiar a comandat costume de zbor speciale.
„Este un moment important pentru viitorul călătoriilor spaţiale comerciale şi pentru umanitate în general şi pentru femeile din jur”, a declarat Katy Perry pentru Associated Press săptămâna trecută.
Lansarea a adus VIP-uri în West Texas, inclusiv Oprah Winfrey, Kris Jenner şi alţi membri ai familiei Kardashian, precum şi mai multe femei care au zburat anterior cu zboruri private.
Winfrey, o prietenă apropiată a jurnalistei Gayle King, şi-a şters lacrimile când capsula a ajuns în spaţiu, iar pasageriele au fost auzite minunându-se de Lună şi strigând de bucurie.
În timp ce femeile îşi puneau centura de siguranţă după câteva minute de imponderabilitate, Katy Perry a cântat câteva versuri din „What a Wonderful World”.

Bezos însuşi a deschis trapa capsulei la câteva minute după aterizare, îmbrăţişând-o pe Sanchez, prima care a ieşit. Când au ieşit, Perry şi King au îngenuncheat şi au sărutat pământul. „Doamne, a fost uimitor”, a spus King, în timp ce Perry a promis că va scrie un cântec despre această experienţă.

Aceasta nu a fost prima lansare Blue Origin cu nume de marcă. Actorul din „Star Trek” William Shatner a prins un zbor spre spaţiu cu Blue Origin în 2021, la vârsta de 90 de ani, la scurt timp după călătoria inaugurală a lui Bezos. El a fost urmat de fostul fundaş al echipei New York Giants şi gazda TV Michael Strahan şi de Laura Shepard Churchley, fiica cea mare a astronautului Alan Shepard, după care este numită racheta. Doi pionieri ai aviaţiei care nu au reuşit să ajungă în spaţiu când erau mai tineri - Wally Funk şi Ed Dwight - au plecat, de asemenea, cu racheta, la vârsta de 82, respectiv 90 de ani.
Majoritatea pasagerilor Blue Origin - 58 la ultima lansare - au fost oameni de afaceri sau de ştiinţă, prezentatori TV sau youtuberi. Preţurile biletelor nu sunt dezvăluite.
Agenţia Spaţială Rusă a lansat, de asemenea, o serie de turişti spaţiali, începând cu un finanţator din California în 2001. Două decenii mai târziu, o actriţă rusă a filmat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.
Compania SpaceX a lui Elon Musk vinde, de asemenea, călătorii de mai multe zile pentru clienţi privaţi. Primul client al SpaceX care a zburat, antreprenorul tehnologic miliardar Jared Isaacman, a efectuat deja două lansări şi prima plimbare spaţială privată. El este acum gata să devină următorul administrator al NASA, dacă va fi confirmat de Senat.
Investitorul în bitcoin de origine chineză Chun Wang tocmai s-a întors din primul zbor spaţial care a transportat oameni deasupra polilor nord şi sud. Wang a preluat întreaga rachetă SpaceX pentru el şi trei exploratori polari pentru o sumă nedeclarată. „În această nouă eră interesantă a zborurilor spaţiale comerciale, visul de a deveni astronaut nu mai este limitat la un număr restrâns de persoane”, a declarat Wang prin intermediul X săptămâna trecută.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.