Cariera de o jumătate de secol a unui politician cu defecte, dar tenace, Joseph Robinette Biden Jr., care a câştigat Casa Albă în urma unor alegeri foarte strânse şi a pierdut-o patru ani mai târziu într-o dezbatere, este pe punctul de a se încheia.
Biden, în vârstă de 81 de ani, mai are şase luni de preşedinţie, în timp ce partidul pe care l-a condus cândva l-a abandonat în decurs de câteva săptămâni în favoarea unui candidat încă nenumit care să ducă lupta împotriva lui Donald Trump, notează nbcnews.com.
Prăbuşirea lui Biden a început cu dezbaterea din 27 iunie împotriva lui Trump, când a avut o prestaţie dezastruoasă din care nu şi-a mai putut reveni. Un preşedinte în vârstă, cu gura întredeschisă, s-a chinuit să termine o propoziţie sau să termine un gând. Unul câte unul, liderii democraţi care priveau alarmaţi au rupt tăcerea politicoasă şi i-au cerut deschis să se retragă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Oricât de uimitoare ar fi căderea sa, Biden ar putea fi mai bine pregătit decât majoritatea pentru a face faţă repudierii. Puţini preşedinţi din istorie au îndurat atâtea tragedii şi dezamăgiri ca el.
Viaţa lui Biden a oscilat între triumful neaşteptat şi pierderea inimaginabilă. A câştigat alegeri şi le-a pierdut. Şi-a construit o familie, a pierdut o parte din ea, a reconstruit-o şi a pierdut încă o dată o parte din ea.
Întărit prin experienţă, Biden pare să înţeleagă că parteneriatele politice sunt de natură tranzacţională: Vin cu o dată de expirare.
Dacă vrei un prieten la Washington, "ia-ţi un câine", spunea Biden la o convenţie NAACP din 16 iulie, invocând celebrul dicton al fostului preşedinte democrat Harry Truman.
Din Delaware la Washington
Cu mult înainte de a fi considerat prea bătrân pentru a câştiga, Biden a fost considerat prea tânăr pentru a fi unul dintre aleşi.
El a obţinut un loc în Senatul SUA în 1972, învingându-l pe Caleb Boggs, un republican în funcţie de mult timp. În vârstă de doar 29 de ani atunci, Biden nu îndeplinea cerinţele Senatului privind vârsta minimă de 30 de ani la acea vreme. A împlinit 30 de ani la câteva săptămâni după victoria sa.
Era tânăr, chipeş şi viitorul său politic părea fără limite. Apoi lumea lui s-a prăbuşit.
Înainte de a depune jurământul, soţia sa, Neilia, şi fiica lor de 13 luni, Naomi, au murit într-un accident rutier. Un tractor cu remorcă a lovit break-ul Chevy al familiei în timp ce se aflau la cumpărături pentru un brad de Crăciun. Cei doi fii minori ai lui Biden, Beau şi Hunter, au fost răniţi în accident.
Biden a fost atât de zguduit de accident încât aproape a renunţat la credinţa sa catolică. S-a gândit să renunţe la locul de senator pe care tocmai îl câştigase.
"Fundaţiile vieţii mele au fost smulse de sub mine", a scris Biden în memoriile sale, "Promises to Keep". "Niciun cuvânt, nicio rugăciune, nicio predică nu-mi dădeau pace. Simţeam că Dumnezeu îmi jucase o festă oribilă şi eram furios. Nu am găsit nicio alinare în Biserică".
Unul dintre mai marii Senatului, democratul Mike Mansfield din Montana, l-a sunat constant, implorându-l să ocupe locul în timp ce Biden stătea în camera de spital cu fiii săi. El a cedat şi a fost de acord să fie senator, călătorind cu trenul Amtrak de la Washington până acasă în fiecare zi când Senatul era în sesiune, astfel încât băieţii să nu rămână fără un părinte.
Şi-a reconstruit viaţa cu ajutorul unei familii devotate. După moartea Neiliei, sora sa Valerie şi fratele său Jimmy au intervenit pentru a-i creşte pe fiii săi.
În 1977, Biden s-a recăsătorit. Jill Biden a devenit un partener iubitor, o mamă vitregă şi o profesoară de colegiu comunitar. De asemenea, a dat dovadă de abilităţi politice. Când Biden s-a gândit la o candidatură prezidenţială în 2004, o Jill în bikini a intrat într-o cameră din casa lor, în timp ce el se întâlnea cu consilierii. Pe stomacul ei a scris cuvântul "Nu".
Şi nu a fost.
Biden a petrecut 36 de ani în Senat, dobândind un profil naţional atunci când a prezidat Comitetul Judiciar şi a prezidat două dintre cele mai polarizante alegeri pentru Curtea Supremă din istoria SUA.
În 1987, preşedintele de atunci Ronald Reagan l-a nominalizat pe Robert Bork, judecător la o curte de apel, pentru a ocupa un loc vacant la Curtea Supremă. Abordarea conservatoare a legii de către Bork a făcut din el o anatemă pentru democraţii liberali.
Biden a condus audieri publice în care s-a axat pe criticile lui Bork la adresa hotărârilor anterioare ale Curţii Supreme care stabileau un drept constituţional la viaţă privată, o noţiune care a stat la baza deciziei Roe v. Wade, care consacra dreptul la avort.
Absolventul Facultăţii de Drept din Syracuse s-a pregătit din greu pentru a se putea confrunta cu Bork, o minte juridică formidabilă care a predat cândva la Facultatea de Drept a Universităţii Yale. El a organizat audieri simulate în care respectatul profesor de drept constituţional Laurence Tribe l-a interpretat pe Bork.
Când au început audierile, Biden a ţinut să îi acorde lui Bork suficient timp pentru a-şi explica opiniile juridice absconse. Strategia s-a dovedit a fi distrugătoarea lui Bork: Cu cât Bork vorbea mai mult, cu atât publicul îl plăcea mai puţin. Senatul a votat împotriva confirmării în acea toamnă.
Patru ani mai târziu, preşedintele de atunci George H.W. Bush l-a nominalizat pe Clarence Thomas la Înalta Curte. Din nou, Biden a condus audierea de confirmare de pe scaunul său din comisie.
De data aceasta, Biden s-a lovit de stânga şi, în special, de alegătorii de sex feminin. O profesoară de drept pe nume Anita Hill a susţinut că Thomas a hărţuit-o sexual atunci când lucra pentru el la două agenţii federale. Dezvăluirea a fascinat naţiunea, făcând ca audierile lui Thomas să fie de neocolit la televizor.
Biden şi comisia sa nu au permis altor femei să depună mărturie în persoană, ceea ce ar fi putut susţine afirmaţia lui Hill privind maltratarea sa. Deşi Biden a votat împotriva nominalizării, el l-a descris pe Thomas ca fiind o persoană cu "un caracter înalt".
Thomas a obţinut confirmarea şi a continuat să reprezinte aripa conservatoare a Înaltei Curţi pentru următoarele trei decenii. El a făcut parte din majoritatea de 6-3 care a decis, la 1 iulie, că Donald Trump se bucură de un anumit nivel de imunitate pentru faptele sale în calitate de preşedinte, împiedicând eforturile consilierului special Jack Smith de a-l urmări penal pe Trump sub acuzaţia de interferenţă cu alegerile din 2020.
În timpul mandatului său în Senat, Biden a organizat două candidaturi eşuate la preşedinţie. Prima, în 1988, s-a încheiat într-o situaţie stânjenitoare. Biden a renunţat la cursă pe fondul dezvăluirii faptului că, în discursurile sale de campanie, a preluat pasaje rostite iniţial de un lider sindical britanic, fără a i se atribui vreun merit.
Biden a încercat din nou în 2008 şi a renunţat la cursă la scurt timp după ce s-a clasat pe locul al cincilea în cadrul alegerilor din Iowa. Politicianul de carieră din Delaware nu a putut concura cu tânărul senator elocvent din Illinois, Barack Obama.
Cu toate acestea, Biden a obţinut premiul de consolare suprem, când Obama l-a ales să fie partenerul său de cursă.
La început, Biden nu îl cunoştea bine pe Obama, dar în scurt timp a devenit un prieten şi un confident. În calitate de vicepreşedinte, a încercat să fie ultima persoană din cameră atunci când Obama se confrunta cu cele mai importante decizii.
Personalitatea sa de şcoală veche nu s-a potrivit întotdeauna bine cu operaţiunea disciplinată şi bine închegată a lui Obama. Consilierii s-au supărat când Biden l-a luat prin surprindere pe Obama, declarându-se în favoarea căsătoriilor între homosexuali în 2012.
În cartea sa de memorii, "Beautiful Things" (Lucruri frumoase), Hunter Biden a scris că "nu a stat prea mult pe lângă Casa Albă [a lui Obama]; nu am vrut să fiu în situaţia de a merge duminică la un grătar cu preşedintele şi personalul Casei Albe după ce am citit că cineva l-a aruncat pe tatăl meu sub autobuz".
Ultimii ani ai vicepreşedinţiei lui Biden au fost unii trişti. Fiul său Beau a murit în 2015 la vârsta de 46 de ani, întrerupând o carieră politică promiţătoare. Fost procuror general, Beau Biden era văzut ca un potenţial aspirant la preşedinţie. Odată cu moartea sa, Biden şi-a pierdut primul născut şi posibilul moştenitor, pe care l-a descris ca fiind "sufletul" său.
Îndurerat de această pierdere, Biden a optat să nu candideze la preşedinţie în 2016. Este îndoielnic că ar fi câştigat oricum. Liderii partidului, de la Obama în jos, s-au aliniat cu Hillary Clinton.
Ea a câştigat nominalizarea, apoi a pierdut în faţa lui Trump.
Aflat în afara puterii, Biden a decis să mai organizeze o campanie în 2020. Un catalizator, a spus el, a fost o confruntare aprigă între extremiştii de dreapta şi contramanifestanţii din Charlottesville, Virginia. În 2017, naţionaliştii albi au organizat un miting pentru a protesta faţă de îndepărtarea unei statui a lui Robert E. Lee, generalul confederat care a condus Sudul în Războiul Civil. Heather Heyer, în vârstă de 32 de ani, a murit atunci când un neonazist declarat a intrat cu maşina în ea şi în alte persoane care au venit să protesteze faţă de marş.
Într-o conferinţă de presă ulterioară, Trump a spus că, între cei care au mărşăluit şi contramanifestanţi, au existat "oameni foarte buni de ambele părţi".
Revoltat de această afirmaţie, Biden s-a aruncat în cursa pentru 2020, afirmând că în joc este "sufletul naţiunii". La început a avut probleme, pierzând categoric în alegerile primare democrate din Iowa şi New Hampshire.
Şi-a revenit în Carolina de Sud datorită votanţilor afro-americani şi susţinerii uneia dintre cele mai influente figuri ale statului, reprezentantul democrat James Clyburn.
"În cazul în care nu aţi observat, Jim a întors rezultatul în favoarea mea în 2020", a declarat Biden la 16 iulie, în timp ce vorbea la o convenţie NAACP.
Văzându-l pe Biden drept cel mai bun pariu pentru a-l înlătura pe Trump, candidaţii democraţi, liderii de partid şi alegătorii de rând s-au unit rapid în spatele fostului vicepreşedinte.
Un electorat obosit de blocajele Covid-19 - precum şi de Trump - i-a oferit lui Biden victoria care i-a scăpat o mare parte din ultima jumătate de secol.
Biden a obţinut câteva succese surprinzătoare în mandatul său unic. Cu cea mai slabă majoritate din Congres, el a adoptat acte legislative substanţiale menite să modernizeze drumurile, podurile şi porturile îmbătrânite ale naţiunii; să extindă sursele de energie curată şi regenerabilă; şi să stimuleze o economie care era în cădere liberă din cauza pandemiei Covid-19.
"Preşedinţii au promis cheltuieli mari pentru infrastructură de când mă ştiu şi nimeni nu a reuşit", a declarat Robert Reich, fost secretar al muncii în administraţia lui Bill Clinton.
Din respect pentru vârsta sa, Biden a sugerat că va avea un singur mandat şi apoi se va retrage. În timpul cursei din 2020, el s-a autointitulat o "punte" către o generaţie mai tânără de lideri.
S-au întâmplat câteva lucruri care au deraiat aceste planuri. Partidul lui Biden a depăşit aşteptările în timpul alegerilor intermediare din 2022, păstrând Senatul şi pierzând la limită Camera Reprezentanţilor.
Absenţa prezisului "val roşu" a părut să valideze leadership-ul lui Biden. Niciun rival important nu a venit să îl conteste pentru nominalizare.
În plus, Biden părea topit după această funcţie. El credea că a reuşit mai multe într-un singur mandat decât Obama şi Bill Clinton au reuşit în două.
Într-adevăr, într-un interviu cu Lester Holt, prezentatorul NBC News, Biden a proclamat că preşedinţia sa a fost "cea mai de succes" din "istoria modernă, poate de la Franklin Roosevelt încoace".
Poate cel mai mare stimulent pentru a candida din nou a fost adversarul său. După ce l-a învins o dată pe Trump, Biden se considera cel mai bine poziţionat pentru a-l învinge din nou şi pentru a înăbuşi o mişcare politică MAGA pe care o consideră o ameninţare mortală la adresa ordinii democratice a naţiunii.
Biden şi-a anunţat oficial campania de realegere în aprilie 2023, promiţând să "termine această treabă".
De la Washington înapoi în Delaware
Biden a fost însoţit de suferinţă în fiecare etapă a ascensiunii sale politice. Chiar şi după ce a ajuns la Casa Albă, nu a putut scăpa de ea.
Fiul său, Hunter, s-a confruntat cu dependenţa de droguri şi cu probleme juridice care au dus la condamnarea sa, în iunie, pentru trei infracţiuni legate de arme. Hunter Biden se va confrunta cu un alt proces penal în septembrie, în urma acuzaţiilor de neplată a impozitelor. El a pledat nevinovat.
Biden l-a numit pe Hunter "inima sa". L-a ţinut aproape pe tot parcursul mandatului, invitându-l la dineuri oficiale de stat, chiar dacă unii consilieri l-au catalogat pe Hunter drept o slăbiciune politică.
"Este unul dintre cei mai decenţi oameni din politică", a spus despre Biden William Daley, un fost şef de cabinet al lui Obama la Casa Albă.
Un oficial de rang înalt de la Casa Albă îşi aminteşte că a intrat în Biroul Oval într-o zi toridă de vară pentru a-l informa pe preşedinte, dar a văzut că Biden lipsea şi că jacheta sa era atârnată pe scaunul său din spatele biroului. Câteva minute mai târziu, un Biden transpirat a păşit înapoi înăuntru şi şi-a cerut scuze pentru întârziere. Se dusese la peluza de sud pentru a mulţumi grădinarilor care lucrau în acea zi.
"Avea mânecile suflecate şi cravata desfăcută", îşi aminteşte oficialul. "A venit arătând ca naiba şi transpirând ca un porc, dar a vrut să meargă acolo şi să le mulţumească acelor oameni. Acesta este Joe Biden pe care îl cunosc".
Când mandatul său se va încheia la 20 ianuarie, Biden se va retrage acasă, în Delaware, cedând poziţia sa de lider unei generaţii mai tinere.
Dacă i s-ar fi dat o şansă, el credea că l-ar fi putut învinge pe Trump a doua oară.
Acum nu va şti niciodată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
