Preşedintele ales Joe Biden a afirmat, luni, că ”mulţi alţi oameni ar putea muri” dacă preşedintele Donald Trump va continua să blocheze eforturile de a planifica transferul puterii, în timp ce pandemia de coronavirus se agravează, el adăugând că nu va ezita să se vaccineze, transmite Reuters.
Biden a mai spus că liderii de afaceri şi de sindicat au semnalat dorinţa de a coopera pentru a reface economia americană afectată de pandemie, însă a subliniat că mai întâi este nevoie ca pandemia de COVID-19 să fie adusă sub control şi a cerut Congresului să adopte programul de măsuri de susţinere.
Preşedintele ales a susţinut un discurs şi a răspuns la întrebările jurnaliştilor la Wilmington, Delaware, după ce s-a consultat luni cu directorii generali ai unor companii de top din SUA şi cu liderii sindicatelor.
El a salutat şi progresele în dezvoltarea a încă un vaccin pentru COVID-19.
Biden a spus că directorii generali şi liderii de sindicat sunt ”gata să se unească” şi că ”unitatea lor a fost extraordinară”.
Joe Biden va moşteni o economie care a pierdut milioane de locuri de muncă în timpul unei pandemii care a ucis peste 246.000 de oameni în Statele Unite. Cazurile de COVID-19 din SUA sunt în creştere, în timp ce Biden se pregăteşte să îşi preia funcţia pe 20 ianuarie.
”Intrăm într-o iarnă foarte întunecată. Lucrurile vor deveni mult mai dificile înainte de a deveni mai uşoare ”, a spus Biden despre pandemie.
Ca răspuns la o întrebare cu privire la consecinţele faptului că administraţia Trump nu cooperează cu echipa de tranziţie a lui Biden în privinţa luptei împotriva pandemiei, el a spus: ”Mai multe alte persoane pot muri dacă nu ne coordonăm”.
”Pe măsură ce luptaţi cu Covid-19, trebuie să ne asigurăm că firmele şi lucrătorii au instrumentele, resursele şi recomandările naţionale şi standardele de sănătate şi siguranţă pentru a opera în siguranţă”, a adăugat Biden.
Biden a spus că ar fi mult mai uşor pentru tranziţia prezidenţială dacă Trump ar coopera, dar a spus despre refuzul preşedintelui în funcţie de a-şi recunoaşte înfrângerea: ”Mi se pare mai jenant pentru ţară decât debilitant pentru capacitatea mea de a-mi începe activitatea”.
El a cerut o cooperare bipartizană împotriva pandemiei şi a îndemnat Congresul să adopte programul de sprijin în pandemie. Discuţiile despre o astfel de legislaţie s-au oprit cu luni de zile înainte de alegerile din 3 noiembrie.
Biden a declarat că noul coronavirus continuă să se răspândească ”aproape neîntrerupt” şi că guvernatorii statelor îşi intensifică măsurile.
În ceea ce priveşte alte chestiuni economice, Biden a spus că intenţionează să promoveze ”o structură fiscală mai echitabilă”, cu corporaţii care să plătească o cota echitabilă, şi a adăugat că vrea să vadă un salariu minim de 15 dolari pe oră la nivel naţional. Biden a spus că nu vor fi acordate contracte guvernamentale companiilor care nu produc produse în Statele Unite.
Biden şi vicepreşedinta Kamala Harris au avut o conferinţă video, la prânz, cu mai mulţi directori executivi, printre care Mary Barra, CEO al General Motors, Satya Nadella, CEO al Microsoft, Brian Cornell, CEO al Target, şi Sonia Syngal, preşedintă şi CEO al Gap.
Au participat, de asemenea, preşedintele AFL-CIO, Richard Trumka, şi şefii Uniunii Internaţionale a Angajaţilor din Servicii, United Auto Workers şi ai altor două sindicate mari.
Biden declarat tot luni, mai devreme, că anunţul Moderna, potrivit căruia vaccinul experimental pentru Covid-19 are o eficacitate de 94,5%, pe baza datelor intermediare dintr-un studiu în stadiu târziu, a oferit o nouă speranţă pentru învingerea noului coronavirus. Împreună cu rezultatele pozitive de săptămâna trecută publicate de grupul Pfizer, referitoare la o eficacitate de peste 90% a vaccinului său pentru noul coronavirus, ştirile anunţate de Moderna au amplificat optimismul că vaccinarea pe scară largă, în lunile următoare, ar putea ajuta la atenuarea pandemiei.
Întrebat dacă personal ar fi dispus să se vaccineze cu unul dintre vaccinurile nou dezvoltate, Biden a spus: ”Nu aş ezita să iau vaccinul”.
De asemenea, Biden i-a îndemnat pe americani să limiteze numărul de persoane participante la reuniunile pentru Ziua Recunoştinţei de săptămâna viitoare, încurajând distanţarea socială şi purtarea măştilor.
Biden l-a învins pe Trump cu aceeaşi marjă de 306-232 în Colegiul Electoral care l-a determinat pe Trump să proclame o victorie ”răsunătoare” în alegerile din 2016.
Biden a câştigat şi votul popular naţional, cu cel puţin 5,5 milioane de voturi, sau 3,6 puncte procentuale, unele buletine de vot fiind încă numărate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.