Ultimul bilanţ oficial al atentatelor care au zguduit marţi capitala Belgiei a ajuns la 32 de persoane decedate. Alte cel puţin 200 au fost rănite în atacurile de la aeroportul din Bruxelles şi de la metrou, atacuri revendicate de gruparea Statul Islamic. Primarul Bruxelles-ului, Yvan Mayeur, a confirmat că 20 de persoane au murit în explozia produsă la metrou. Transportul public în Bruxelles a fost suspendat, iar populaţia a fost sfătuită să evite deplasările. Autorităţile au decretat trei zile de doliu naţional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
Unul dintre teroriştii de pe aeroportul din Bruxelles a fost văzut fugind de la locul atentatelor şi îndepărtându-se de aeroport, a anunţat Procurorul General al Belgiei şi un oficial guvernamental, citat de Reuters.
 
"O fotografie cu trei bărbaţi suspecţi a fost făcută la Zaventem. Doi dintre ei par să fi comis atacuri sinucigaşe. Al treilea, îmbrăcat într-o jachetă de culoare deschisă şi cu o pălărie, este căutat", a declarat procurorul federal Frederic Van Leeuw, într-o conferinţă de presă.
 
Un oficial guvernamental a precizat ulterior că al treilea suspect a fost văzut fugind din aeroport.
 
 
Poliţia belgiană a emis un mandat de căutare pentru un presupus terorist suspectat de implicare în atacurile de pe aeroportul din Bruxelles, relatează Reuters.
 
 
Un demnitar belgian a anunţat că o a treia bombă descoperită în incinta aeroportului Zaventem din Bruxelles a fost detonată controlat de către genişti, după ce alte două bombe au explodat simultan în terminalul de plecări, ucigând 11 persoane şi rănind alte 81, transmite Reuters.
 
Televiziunea belgiană VRT a susţinut în urmă cu câteva ore că anchetatorii au găsit o centură cu explozibili rămasă nedetonată în incita aeroportului din Bruxelles, iar informaţia a fost confirmată ulterior de către autorităţi.
 
UPDATE 17:51 - Aeroportul din Bruxelles va rămâne închis miercuri
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Aeroportul din Bruxelles va rămâne închis miercuri, după cele două explozii soldate cu 20 de morţi, comise de trei terorişti, dintre care doi kamikaze, relatează Reuters. Între timp, autorităţile belgiene au ridicat restricţiile de deplasare a populaţiei, iar două linii de metrou au fost redeschise.
 
 
Autorităţile belgiene au revizuit bilanţul oficial al atentatelor produse marţi la Bruxelles, la 32 de morţi, dintre care 20 la metrou şi 12 pe aeroport, relatează presa locală. Alte 230 de persoane au fost rănite în atacurile revendicate de gruparea Statul Islamic.
 
 
UPDATE 17:43 - Presa a publicat o fotografie cu trei presupuşi terorişti care ar fi comis atentatele de la aeroport
 
 
Presa belgiană a publicat o fotografie cu trei presupuşi terorişti care ar fi comis atentatele de pe aeroport. În poză se vede un bărbat cu haină albă şi pălărie, care ar fi încă în viaţă şi care este căutat de autorităţi. Ceilalţi doi bărbaţi ar fi fost kamikaze şi au murit în momentul atentatelor. Între timp, interdicţia de deplasare a populaţiei în capitală a fost ridicată.
 
UPDATE 17:16 - Autorităţile belgiene au decretat 3 zile de doliu naţional 
 
Autorităţile au decretat 3 zile de doliu naţional, iar regele se va adresa naţiunii în cursul serii de marţi. Totodată, anterior, drapelele de la sediul Comisiei Europene au fost coborâte în bernă.
Între timp, belgienii s-au strâns în centrul Bruxelles-ului pentru a desena cu cretă mesaje de solidaritate pe trotuare, după atentate.
 
 

UPDATE 16:01 - Gările vor fi redeschise traficului feroviar după întărirea prezenţei militare

Autorităţile belgiene au anunţat că gările din ţară vor fi redeschise începând cu ora locală 16.00 (17.00 ora României), după ce prezenţa militară în punctele feroviare va fi întârită, însă gara centrală din Bruxelles va rămâne închisă. Alerta din Belgia râmâne la cel mai ridicat nivel, după atentatele teroriste din Bruxelles, care s-au soldat cu 34 de morţi şi câteva zeci de răniţi, transmite Reuters.

UPDATE 14:56 - Alertă cu bombă într-un campus al Universităţii din Bruxelles

Campusul Universităţii din Bruxelles (VUB) este în alertă, din cauza unei ameninţări iminente cu bombă, a scris pe Twitter un student, potrivit căruia autorităţile le-au cerut tuturor să intre în clădiri, relatează Reuters.

UPDATE 14:30 - Primarul Bruxelles-ului confirmă bilanţul atacului de la metrou, de 20 de morţi

Primarul Bruxelles-ului, Yvan Mayeur, a confirmat, într-o conferinţă de presă, că 20 de persoane au murit în explozia produsă marţi la metroul din Bruxelles, relatează Reuters.

“Circa 20 de oameni au fost ucişi în explozie dintr-o garnitură de metrou din Bruxelles, iar 106 oameni au fost răniţi. 17 persoane sunt rănite grav”, a spus oficialul.

Alte 14 persoane au murit pe aeroport, potrivit presei.

UPDATE 14:25 - 34 de morţi în atentatele de la Bruxelles, potrivit VRT

Cel puţin 34 de oameni au fost ucişi în atentatele de la Bruxelles, anunţă televiziunea VRT, precizând că 20 dintre ei au murit la metrou, iar alţi 14 la aeroport. 

UPDATE 13:30 - Bilanţul atentatelor de la Bruxelles a fost revizuit la 26 de morţi

Bilanţul atentatelor de la Bruxelles a fost revizuit la 26 de morţi şi 136 de răniţi, au anunţat autorităţile belgiene.

"Ne-a fost teamă de un atac terorist şi acesta a avut loc. Ştim că sunt mulţi morţi, mulţi răniţi, mulţi dintre ei străini", a declarat premierul belgian Charles Michel într-o conferinţă de presă.

Bilanţul anterior era de 28 de morţi.

Trei atentate teroriste au avut loc marţi dimineaţă la Bruxelles: două dintre ele la aeroport şi altul la metrou.

UPDATE 12:56 - Premier: Cel puţin 28 de persoane au murit în atentatele de la Bruxelles

Cel puţin 28 de persoane au murit în atentatele de la Bruxelles, a anunţat premierul belgian într-o conferinţă de presă.

UPDATE 12: 49 - Autorităţile belgiene au revizuit la trei numărul exploziilor produse la Bruxelles

 Autorităţile belgiene au revizuit numărul exploziilor produse marţi la Bruxelles, la trei: două pe aeroport şi una la metrou.

Anterior, presa vorbea de cel puţin şase atacuri, dintre care patru la metrou.

Potrivit companiei de transport STIB, 15 persoane şi-au pierdut viaţa în atentatul din metrou.

Alte 11 ar fi murit pe aeroport.

UPDATE 12:48 - Cel puţin 15 oameni au murit în exploziile de la metroul din Bruxelles

Cel puţin 15 oameni au murit în exploziile de la metroul din Bruxelles, a anunţat compania de transport STIB, citată de RTBF.

Alte 55 de persoane au fost rănite, dintre care 10 sunt în stare critică, a precizat STIB.

 

UPDATE 11:15 - Procurorii au confirmat că atacurile de pe aeroportul din Bruxelles au fost atentate sinucigaşe

Procurorii belgieni au confirmat că atacurile de pe aeroportul din Bruxelles au fost atentate sinucigaşe, relatează RTBF.

UPDATE - HARTA cu zonele în care s-au produs exploziile

UPDATE 11:42 - Cel puţin una dintre exploziile de la metroul din Bruxelles a avut loc într-un vagon

Cel puţin una dintre exploziile de la metroul din Bruxelles a avut loc într-un vagon al unei garnituri, relatează VRT, care precizează că în această deflagraţie nu şi-a pierdut viaţa nimeni. 

UPDATE 11:38 - Alertă de nivel portocaliu la toate instituţiile europene, în urma atentatelor de la Bruxelles

Alertă de nivel portocaliu a fost decretată în toate instituţiile europene de la Bruxelles, ceea ce înseamnă că toate şedinţele şi reuniunile programate au fost anulate, a anunţat comisarul european Kristalina Gheorghieva pe Twitter.

UPDATE 11:09 - Celula de criză de la Bruxelles recomandă populaţiei să evite deplasările

Celula de criză formată la Bruxelles după atentatele soldate cu cel puţin 13 morţi şi 35 de răniţi a cerut populaţiei să rămână unde este şi să evite toate deplasările, relatează Reuters.

Anterior, autorităţile belgiene au anunţat că tot sistemul de transport public din Bruxelles a fost închis, iar mai multe şcoli au fost evacuate.

De asemenea, muzeele din Bruxelles au fost închise, iar Universitatea a fost evacuată, după atacurile de marţi dimineaţă, din capitala europeană, anunţă presa belgiană.

Potrivit celui mai recent bilanţ, cel puţin 13 persoane au murit, iar alte 35 au fost rănite grav în urma atentatelor.

În total, şase explozii au avut loc la Bruxelles: două pe aeroport, iar alte patru la metrou.

Televiziunea belgiană anunţă că cel puţina una dintre deflagraţiile de pe aeroport a fost comisă de un kamikaze.

UPDATE 11:15 - 10 morţi în atacurile de la metroul din Bruxelles

Cel puţin 10 persoane au murit în cele patru explozii produse marţi în mai multe staţii de metrou din Bruxelles, anunţă postul public de televiziune VTM.

UPDATE 11:11 - Sedinţe de urgenţă la Londra şi Paris, după atentatele de la Bruxelles

Premierul britanic David Cameron va prezida marţi o şedinţă a comitetului de urgenţă Cobra, după seria de atentate de la Bruxelles, anunţă Reuters.

UPDATE 11:06 - Întreg sistemul de transport public din Bruxelles a fost închis

Autorităţile belgiene au anunţat că tot sistemul de transport public din Bruxelles a fost închis, iar mai multe şcoli au fost evacuate.

UPDATE 11:02 - Muzeele din Bruxelles au fost închise, iar Universitatea a fost evacuată

UPDATE 10:55 - Una dintre exploziile de pe aeroportul din Bruxelles a fost provocată de un kamikaze

Cel puţin una dintre exploziile de pe aeroportul din Bruxelles a fost provocată de un kamikaze, anunţă postul VRT

Nu există informaţii în legătură cu eventuale victime, dar fotografii publicate pe internet de la una dintre intrările la metrou arată oameni răniţi.

Toate staţiile de metrou din capitala belgiană vor fi închise şi sunt în curs de evacuare.

Exploziile s-au produs la scurt timp după ce două deflagraţii au avut loc, marţi dimineaţă, pe aeroportul din capitala europeană, soldate cu 11 morţi şi 30 de răniţi.

Guvernul belgian a declarat nivelul patru de alertă teroristă, nivelul maxim.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.