Anchetatorii americani încearcă să stabilească modul în care o femeie a trecut de mai multe puncte de control de securitate, săptămâna aceasta, pe Aeroportul Internaţional JFK din New York şi s-a îmbarcat într-un avion spre Paris, ascunzându-se aparent în toaletele aeronavei în timpul zborului, relatează CNN.
Pasagera clandestină nu avea bilet de îmbarcare, dar a efectuat un control de securitate şi a ocolit două puncte de verificare a identităţii şi a statutului de îmbarcare reuşind să urce la bordul unui avion Delta, potrivit Administraţiei pentru Securitatea Transporturilor (TSA).
Incidentul, petrecut marţi, a avut loc într-una dintre cele mai aglomerate zile de călătorie ale anului. Aproape 2,7 milioane de pasageri au călătorit cu avionul în acea zi, înainte de sărbătoarea Zilei Recunoştinţei, potrivit datelor TSA.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit unui purtător de cuvânt al TSA, pasagera clandestină nu a transportat niciun articol interzis, dar nu este clar cum a reuşit să ocolească punctele de îmbarcare înainte de a urca în avion.
Delta colaborează cu forţele de ordine şi desfăşoară o investigaţie proprie, a declarat compania aeriană.
„Nimic nu este mai important decât problemele de siguranţă şi securitate”, a spus un purtător de cuvânt al Delta. „De aceea, Delta efectuează o investigaţie exhaustivă a ceea ce s-ar fi putut întâmpla şi va lucra în colaborare cu alte părţi interesate din domeniul aviaţiei şi cu forţele de ordine în acest scop”, a transmis reprezentantul Delta.
Pasagera clandestină este o deţinătoare de green card în SUA. Potrivit unui oficial al aeroportului din Paris, este vorba de o femeie cu vârsta cuprinsă între 55 şi 60 de ani şi are un paşaport rusesc. Ea va fi trimisă în curând înapoi în Statele Unite, a declarat oficialul.
Femeia se află acum într-o zonă de aşteptare a aeroportului Charles de Gaulle - cunoscută sub numele de ZAPI - pentru persoanele care aşteaptă să fie expulzate, deoarece nu îndeplineşte condiţiile pentru a intra în Europa. Ea solicitase azil în Franţa în urmă cu câţiva ani, a declarat oficialul pentru CNN. Când a fost întrebată, sursa nu a discutat starea psihică a femeii.
Când femeia va fi trimisă înapoi în SUA, TSA ar putea emite o sancţiune civilă, iar autorităţile din New York ar putea să o aresteze, deşi acestea nu sunt implicate în prezent în acest dosar, a declarat pentru CNN un oficial federal familiarizat cu ancheta. TSA desfăşoară propria anchetă asupra incidentului, a precizat oficialul.
PILOTUL A FĂCUT UN ANUNŢ DESPRE „O PROBLEMĂ GRAVĂ DE SECURITATE”
Rob Jackson, broker imobiliar din New York, se afla în zborul Delta când a fost descoperit pasagerul clandestin. El a povestit pentru CNN că pasagerilor li s-a spus să rămână aşezaţi după aterizare pentru ca poliţia să poată urca în avion.
„De fapt, nu am văzut persoana în cauză. Se pare că s-a ascuns într-o toaletă în partea din spate a aeronavei când am decolat de la JFK”, a declarat Jackson. „Primul anunţ către pasageri că există o problemă a fost când am ajuns la poartă şi ne-au spus să rămânem aşezaţi deoarece poliţia franceză urma să urce la bordul aeronavei pentru a se ocupa de o problemă gravă de securitate”, a relatat el.
Jackson a făcut o înregistrare video în care căpitanul zborului poate fi auzit spunând: „Oameni buni, sunt căpitanul, aşteptăm ca poliţia să vină la bord. S-ar putea să apară aici acum şi ne-au ordonat să ţinem pe toată lumea în avion până când rezolvăm problema pasagerului suplimentar care se află în avion”.
Zborul era plin şi nu existau locuri suplimentare pentru pasagerul clandestin, a precizat Jackson. „I-am auzit pe însoţitorii de bord vorbind despre asta cu piloţii - au spus că această persoană era într-o toaletă şi apoi ieşea şi mergea la o toaletă diferită şi stătea acolo pentru un timp”, a spus el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.