Ecuatorienii votează duminică într-o cursă prezidenţială extrem de strânsă între actualul preşedinte Daniel Noboa, care cere mai mult timp pentru a combate bandele de traficanţi de droguri şi a stimula economia, şi candidata de stânga Luisa Gonzalez, a cărei alegere ar marca o revenire la politicile socialiste care au guvernat ţara timp de un deceniu, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În ultimii cinci ani, pe fondul dificultăţilor economice post-pandemie şi al creşterii şomajului, Ecuadorul s-a confruntat cu o explozie a criminalităţii: omoruri, trafic de arme, furt de combustibil, extorcare şi alte infracţiuni comise de grupuri criminale locale, adesea aliate cu carteluri mexicane şi mafia albaneză.

Noboa, în vârstă de 37 de ani, aflat în funcţie de puţin peste 16 luni după ce a câştigat în 2023 un scrutin pentru finalizarea mandatului predecesorului său, a terminat cu doar 16.746 de voturi în faţa rivalei sale în primul tur din februarie. Sondajele arată că oricare dintre cei doi candidaţi ar putea învinge.

Atât Noboa, cât şi Gonzalez şi mentorul acesteia, fostul preşedinte Rafael Correa, au cerut autorităţilor competente să vegheze împotriva fraudei. Fiecare tabără are peste 45.000 de observatori în secţiile de votare.

Noboa afirmă că planul său de securitate ”Phoenix”, care include desfăşurarea armatei pe străzi, întărirea securităţii în porturi şi confiscări sporite de droguri şi arme, a început să dea roade, indicând o scădere cu 15% a deceselor violente, anul trecut. El estimează o creştere economică de 4% în 2025, dacă politicile sale, inclusiv majorări de taxe şi măsuri de austeritate, vor continua.

El a oferit recent şi plăţi directe pentru victimele unei scurgeri de petrol şi pentru micile afaceri afectate de inundaţii, gesturi interpretate ca încercări de a atrage voturi.

”Tot ce alte guverne n-au făcut, Daniel Noboa a demonstrat că se poate face,” a declarat Janeth Torres, lideră de campanie în provincia Esmeraldas.

În replică, Gonzalez îl acuză pe Noboa de lipsă de viziune şi guvernare improvizată.

”Viaţa voastră s-a îmbunătăţit în aceste 15 luni? Sau s-a înrăutăţit? Aveţi răspunsul în portofel, în casă, în inimă,” a spus ea într-un videoclip publicat joi pe reţelele sociale.

Ea promite reactivarea programelor sociale din perioada lui Correa şi creşterea securităţii prin angajarea a 20.000 de noi poliţişti. Gonzalez are sprijinul unei părţi importante a mişcării indigene, deşi unele grupuri din Amazon îl susţin pe Noboa.

Dacă va câştiga, Gonzalez va deveni prima femeie aleasă preşedinte al Ecuadorului. Ea susţine că va guverna independent, nu sub influenţa lui Correa, deşi unii parlamentari ai partidului său, Revoluţia Cetăţenească, au sugerat că fostul lider ar putea reveni în ţară, în ciuda condamnării sale la opt ani de închisoare pentru corupţie şi a exilului voluntar în Belgia.

Această perspectivă îi încântă pe unii alegători.

”Vrem ca Luisa să câştige şi ca Rafael Correa să se întoarcă, pentru că pe vremea lui aveam medicamente gratuite şi siguranţă. Suntem sătui de atâta crimă şi minciună,” a declarat Luz Calva, vânzătoare ambulantă de 57 de ani din Quito.

Correa a avertizat că Noboa ar putea refuza să cedeze puterea, deşi nu a oferit dovezi. Noboa a declarat că va recunoaşte rezultatul alegerilor, atâta timp cât nu există suspiciuni de fraudă.

Primele rezultate sunt aşteptate începând cu ora locală 18:00 (23:00 GMT).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.