Un adolescent rus în vârstă de 16 ani a fost arestat şi acuzat de către anchetatori de o ”tentativă de sabotaj” feroviar, comis ”la instrucţiunile serviciilor de informaţii ucrainene”, anunţă vineri autorităţile ruse, relatează AFP.
Comitetul rus de anchetă, însărcinat cu principalele investigaţii în ţară, anunţă într-un comunicat că minorul a fost arestat în regiunea Kirov, în centrul Rusiei.
În schimbul unei ”recompense băneşti”, el urma să dea foc unui număr de două cutii de semnalizare, centralizare şi blocare automată a căilor principale” pe două linii feroviare Transsiberian.
Acest lucru ar fi putut să conducă la ”o coliziune sau o deraiere a unor trenuri”, se arată în comunicat.
”La arestarea acestuia s-a descoperit material destinat fabricării de dispozitive explozive artizanale” şi ”discuţii prin mesaje cu agenţi ai serciciilor ucrainene de informaţii”, potrivit aceleiaşi surse.
Potrivit agenţiei de presă RIA Novosti, adoslecentul a recunoscut faptele şi a precizat că a acţionat în schimbul promisiunii plăţii a 25.000 de ruble (aproximativ 250 de euro).
Autorităţile ruse îşi multiplică, de la ofensiva dorţelor Moscovei în Ucraina, arestările cu privire la ”spionaj”, ”trădare”, ”sabotaj”, ”extremism” sau ”discreditarea armatei” şi pedepse grele.
Începând din februarie 2022, mii de persoane au fost amendate, ameninţate sau încarcerate din cauza opoziţiei faţă de război.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.