Bursele europene au închis joi la un nivel record, pe fondul unui val de raportări financiare ale companiilor şi al unei reduceri a ratei dobânzii de referinţă cu un sfert de punct procentual de către Banca Angliei, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Indicele regional Stoxx 600 a urcat cu 1,26%, în timp ce aproape toate sectoarele au tranzacţionat pe verde. FTSE 100 al Marii Britanii a crescut cu 1,33%, atingând un nou record, însă lira sterlină s-a depreciat cu 1% faţă de dolarul american, semnalând aşteptări privind noi reduceri de dobândă.

Acest lucru vine în ciuda avertismentului Băncii Angliei că va acţiona cu ”prudenţă” şi a unei revizuiri în sus a prognozei sale de inflaţie.

Toţi membrii comitetului de politică monetară au votat pentru reducerea ratei dobânzii, iar doi dintre cei nouă membri au susţinut chiar o tăiere mai agresivă, de 0,5 puncte procentuale, ceea ce a fost interpretat de investitori ca un semnal favorabil pentru relaxarea politicii monetare. Pieţele au luat în calcul aproape complet încă trei reduceri de 25 de puncte de bază pentru anul acesta.

Câştigători şi pierzători în sezonul de raportări financiare

În sectorul corporate, acţiunile Maersk au urcat cu 7% după ce compania a depăşit aşteptările privind profitul din trimestrul al patrulea, chiar dacă a prognozat un rezultat mai slab pentru acest an.

Indicele sectorului auto Stoxx Autos a reuşit să recupereze pierderile iniţiale şi a închis cu 1,1% mai sus, în ciuda incertitudinilor legate de impactul tarifelor impuse de SUA.

În schimb, titlurile companiei Volvo Cars, din Suedia, au scăzut cu 11%, după ce a avertizat că 2025 va fi un an dificil, marcat de intensificarea competiţiei pe segmentul vehiculelor electrice din partea Chinei şi de o încetinire a creşterii pieţei.

În sectorul bunurilor de larg consum, producătorul danez de bere Carlsberg a raportat vânzări sub aşteptări în ultimul trimestru al anului trecut şi a prognozat o creştere mai slabă în 2025.

De asemenea, au fost publicate rezultate financiare de către ING, ArcelorMittal, AstraZeneca, Ørsted, Vinci, L’Oréal, Siemens Healthineers şi Telenor, oferind investitorilor mai multe indicii privind starea economiei europene.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.