Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, joi, că nu vor fi impozitate tranzacţiile între rude, indiferent de forma în care sunt realizate. Prim-ministrul a explicat că ANAF îi va verifica doar pe cei fără venituri declarate, dar care trimit sume mari de bani şi nu pot să le justifice.
”Vreau să clarific şi un subiect de actualitate. Nu impozitează nimeni tranzacţiile între rude! Orice venit obţinut cinstit se poate transfera liber în familie, copiilor, părinţilor, fraţilor – fără a fi impozitat”, a declarat, joi, premierul Marcel Ciolacu, în debutul şedinţei de Guvern.
Acesta a precizat că banii pot fi transferaţi între rude prin bănci sau numerar, fără a fi verificate.
”Într-adevăr, ANAF îi verifică pe cei fără venituri declarate, dar care trimit sume mari de bani şi nu pot să le justifice. Cine e onest nu are motiv de îngrijorare”, a mai declarat premierul.
În spaţiul public au apărut temeri şi declaraţii cu privire la impozitarea, chiar cu 70%, a transferurilor de bani între părinţi şi copii.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.