Deciziile politice majore influenţează inevitabil climatul economic şi mediul de afaceri. Anularea alegerilor din noiembrie 2024 şi amânarea unui nou tur pentru mai 2025 au generat un val de incertitudine, cu efecte resimţite atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Într-o lume interconectată, instabilitatea politică locală nu poate fi separată de dinamica pieţelor globale, de fluctuaţiile valutare sau de tendinţele economice determinate de marile puteri.
În acest context, Cătălin Vlad Partner Corporate M&A, Banking, Commercial Department la SCPA JGV şi Asociaţii, analizează implicaţiile acestor decizii asupra economiei româneşti şi globale, evidenţiind dilema fundamentală dintre nevoia de stabilitate şi dreptul de a reacţiona în faţa unor evenimente imprevizibile. Este mediul de afaceri un beneficiar sau o victimă a acestor schimbări? Şi, mai ales, cât de mult poate România să îşi menţină atractivitatea economică în faţa unui viitor incert?
Ce părere aveţi despre anularea alegerilor din noiembrie 2024, respectiv amânarea unui nou tur pentru mai 2025 şi efectul avut asupra mediului de afaceri?
Nu poţi vorbi zilele acestea despre efectul anulării alegerilor din noiembrie anul trecut, de amânarea reluării acestora pentru mai 2025, fără a trece cu vederea şi efectul deciziilor Biroului Electoral Central din data de 9 martie 2025, respectiv ale Curţii Constituţionale din data de 11 martie 2025. Efectul imediat al ultimelor două a fost o mică, dar esenţială, devalorizare a leului faţă de principalele valute precum dolarul american, euro şi francul elveţian. Suntem siguri că ar putea urma şi alte consecinţe. De asemenea, dacă vorbim despre mediul de afaceri, nu poţi trece cu vederea zilele acestea nici ce se întâmplă peste ocean, în sensul destabilizării burselor americane.
Deşi „globalismul” a devenit un termen politic, perceput negativ de adversarii globalizării, realitatea economică este neiertătoare. Deciziile administraţiei Trump de a declara creşteri de taxe pentru statele vecine Mexic, Canada, inclusiv Uniunea Europeană, au afectat evoluţia burselor şi probabil se vor răsfrânge ca un val în restul economiei globale. Nasdaq înregistrase acum câteva zile o scădere de 14%, iar Dow Jones de 2%. Cifrele se vor actualiza şi agrava în următoarele zile, putând confirma sau nu o intrare în recesiune a Statelor Unite, după cum deja a declarat alarmist preşedintele acestora. În fiecare zi, oricine deschide un portal de ştiri poate fi surprins, de cele mai multe ori neplăcut, de declaraţii sau evoluţii nefavorabile ale pieţelor, generate fie de evoluţia războiului din Ucraina, perspectiva confuză a păcii, a vieţii politice europene, toate având consecinţe directe, dar nu imediat vizibile, asupra evoluţiei afacerilor din Europa şi nu numai.
Credeţi că mediul de afaceri a greşit când a salutat anularea alegerilor?
Pe acest fond politico-economic, România traversează cea mai interesantă, în sens negativ, perioadă a sa. Aşa cum declar de fiecare dată şi cred sincer, nu se poate separa o reacţie a mediului de afaceri de reacţiile persoanelor care deţin, controlează într-un fel sau altul sau conduc efectiv companiile ce compun „mediul de afaceri”. Cel mai vizibil este tot peste ocean, unde, în spatele administraţiei Trump, se aliniază oameni de afaceri ce deţin procente importante din economia americană şi care suportă ei înşişi consecinţele alegerilor lor. Este relevant chiar exemplul cunoscutei companii producătoare de vehicule full electrice, care, în urma scăderii vânzărilor şi a preţului acţiunilor, are nevoie de marketingul preşedintelui pentru a salva ce se mai poate.
Departe de a emite opinii politice aici şi indiferent de alegerile fiecăruia dintre noi, nu putem să nu observăm cum anularea turului întâi al alegerilor, în urma unei succesiuni destul de stângace de decizii ale Curţii Constituţionale – respectiv validarea alegerilor, apoi anularea acestora – a creat o stare de instabilitate politică, cu consecinţe directe asupra economiei. Nu putem condamna „aplauzele” privind anularea alegerilor, până la urmă au fost exprimate de cetăţenii cu drept de vot, care întâmplător sunt şi oameni de afaceri şi cărora le era teamă de câştigarea acestora de către un candidat pe care îl considerau nepotrivit. Putem privi puţin critic naivitatea cu care aceştia se bucurau de această decizie.
Personal, am experimentat unele confesiuni ale clienţilor care se gândeau, în perioada imediat premergătoare anulării, să îşi anuleze investiţiile personale sau profesionale în România, să încerce o relocare a afacerilor sau măcar a vieţii personale. Nimic din aceste lucruri nu s-a întâmplat încă. Ce s-a întâmplat însă este următorul lucru: deşi oamenilor de afaceri români sau străini le place predictibilitatea şi nu vor surprize, nu vor să se teamă că România părăseşte alianţe internaţionale sau, mai rău, chiar piaţa comună a Uniunii Europene, acest sentiment plăcut desfăşurării afacerilor a dispărut parţial. Deşi au fost bucuroşi atunci şi poate chiar şi acum în legătură cu acest aspect, efectele quasi-seismice ale evenimentelor din ultimele zile se vor vedea. România reuşeşte din nou să nu pară credibilă şi de încredere, iar acest lucru va îndepărta investitorii cu apetit de risc mic. Va atrage însă investitorii cu un apetit de risc mare sau obişnuiţi cu economii care funcţionează în timp de război, respectiv lângă zone de război.
Cred că este irelevant dacă mediul de afaceri a greşit sau nu în legătură cu aprecierea anulării alegerilor, deoarece răul a fost produs oricum. Fiecare factor cu un interes îşi va exprima opinia în felul în care îi va fi favorabil, precum diverşi reprezentanţi ai guvernului Statelor Unite sau chiar şi ai Rusiei. Dar dacă ne limităm la efectul asupra economiei, această instabilitate nu este ceva ce un om de afaceri îşi doreşte.
Cum credeţi că va fi afectată economia României de anularea alegerilor şi amânarea unui nou tur pentru mai 2025? Ce părere aveţi de unele voci din Statele Unite care critică situaţia alegerilor din România?
Să ne gândim cât a crescut economia României din 2007 până în prezent: în ultimii ani, Produsul Intern Brut al României a crescut de la 640 miliarde de lei în 2013 la 1605 miliarde de lei în 2023 şi asta ţinând cont de avantajele apartenenţei la Uniunea Europeană, care au generat investiţii şi fonduri, dar mai ales de climatul prielnic de pace. În ultimul timp a existat o teamă privind pierderea acestui climat şi nu mă refer neapărat la război în sensul lui clasic. Fără conotaţii politice, poate merită să menţionăm că (datoria) în 1990 era aproximativ 150 miliarde lei la cursul din ziua de astăzi faţă de euro, deci creşterea datorită apartenenţei la UE şi a relativei stabilităţi politice a fost importantă.
Având în vedere evenimentele curente, riscul este ca în preconizatele investiţii pe piaţa românească să scadă şi mă refer aici atât la cele străine, cât şi la dorinţa respectiv apetitul investiţional al antreprenorilor autohtoni. Nu poate fi judecată aspră o decizie care pune sub semnul întrebării viitorul unei investiţii noi în condiţiile în care, indiferent de câştigătorul alegerilor din mai 2025, populaţia rămâne segregată şi nemulţumită, gata oricând de reacţii mai mult sau mai puţin spontane, în direcţii greşite. De-a lungul timpului, pentru noi, ca români, a fost destul de clar că nu putem exista în lipsa unei alianţe economice şi a unui bloc politico-militar. În ultimii 25 de ani, alegerea a fost evidentă şi probabil va fi aceeaşi pentru mult timp de acum înainte, fiind singura care a adus prosperitate atât românilor, cât şi României.
În plus, mulţi dintre noi, atât înainte de 1990, cât şi în prezent, am crescut şi ne-am maturizat considerând Statele Unite ale Americii ca un etalon al bunăstării şi dezvoltării economice, democraţiei demne de urmat în câteva aspecte. Schimbarea de atitudine a acestora faţă de Europa în general, dar mai ales categorica şi deseori pomenirea României în ultima perioadă nu poate decât să ne dea fiori. Nu aş putea să calific integral interesul cu care avertizările agresive ale diverselor voci menţionează România şi traiectoria sa sinuoasă, dar nu poate avea neapărat consecinţe bune, mai ales pentru domeniul de afaceri. Mai mult clar, produce teamă şi ne sileste să ne uităm peste umăr în vederea identificării altor adversari sau aliaţi.
De fapt, cel mai de temut este tonul direct brutal cu care actuala administraţie prezidenţială americană îşi afirmă interesul aproape exclusiv economic în regiune şi negarea oricărei ideologii anterioare. Statele Unite au fost întotdeauna, sau măcar după 1922, o economie relevantă şi redutabilă a lumii, dezvoltându-se în prezent ca fiind cea mai mare dintre acestea. Nu ştim dacă teama acestora că îşi vor pierde proeminenţa în faţa Chinei îi împinge să abdice de la principiile apărării democraţiei sau doar interesul oamenilor de afaceri care o conduc acum, dar pentru noi este un semnal clar că lucrurile nu mai sunt ca altădată.
Concluzia este: România are relevanţă pentru Statele Unite dacă este importantă economic sau poate dacă ajută la păstrarea unor valori importante pentru acestea (să zicem „pământurile rare” ucrainiene).
Credeţi că România va putea participa la reconstrucţia Ucrainei?
Şi ajungând la acest subiect, ne amintim cum încă din primii ani de război diverse state europene şi vecine Ucrainei planuiau reconstrucţia acestora, făcând întâlniri şi selecţii de companii interesate. Probabil că încă există acest interes şi o parte din acestea chiar vor avea o implicare efectivă în procesul de reconstrucţie. Ce răzbate însă din evoluţia recentă este că Ucraina a devenit brusc relevantă economic pentru Statele Unite, care singură sau împreună cu Rusia îşi doreşte o relaţie de hegemonie economică – deşi nu exprimată astfel – în legătură cu Ucraina. Asta nu înseamnă că nu vor exista şi companii europene implicate, mai ales cele poloneze.
Am însă îndoieli că va mai exista un loc şi pentru România fără acordul Statelor Unite, care în momentul de faţă pare „foarte supărată” pentru motive oarecum de neînţeles politic, dar evidente economic. Sau invers. Este şi va fi extrem de dificil de estimat o evoluţie clară a flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice în următoarea perioadă, precum şi a dezvoltării economice a ţărilor componente. Este posibil ca nimic din cele de mai sus să nu mai aibă relevanţă în următoarele zile şi paradigma politică sau economică să se schimbe total. Ce cred că ar trebui făcut din punctul de vedere al oamenilor de afaceri? Cred că ar trebui să ne urmărim interesul dezvoltării economiei, protejării de asemenea a statului român, ţinând cont totuşi şi de lecţiile trecutului, dar având în vedere o flexibilitate mai mare. Nu în ultimul rând, să fim extrem de receptivi şi „în gardă” la toate semnalele externe care ne privesc sau ar putea să ne afecteze.
Ce părere aveţi de recenta decizie de creştere a investiţiilor în înarmare şi cum poate afecta favorabil sau nu mediul de afaceri românesc?
Europa doreşte să devină independentă militar de Statele Unite în cadrul Alianţei Nord-Atlantice sau indiferent de aceasta. Dincolo de conotaţia politică evidentă, există într-adevăr o schimbare majoră de viziune. Nu este totuşi nimic nou în această decizie, dar, până în prezent, doar Franţa a fost singurul stat care, încă de pe vremea preşedintelui De Gaulle, a întrezărit aceste riscuri ale pierderii interesului american şi a investit într-o industrie de armament care să nu depindă prea mult de cea americană. Şi a reuşit parţial. Dincolo de cele 290 de focoase nucleare pe care vrea să le împartă pentru a proteja inclusiv Germania, Franţa deţine câţiva producători de echipamente militare de top şi ţinem să enumerăm aici Thales, Safran, Dassault Aviation, Naval Group şi KNDS. În ceea ce priveşte Germania, este demn de amintit Rheinmetall Group, care are în derulare inclusiv o asociere cu ROMARM în România pentru producţia unor vehicule blindate. Partea proastă este că economia de apărare franceză, ca şi ale altor state europene, este axată pe producţia de echipamente dedicate unui război electronic modern. Astfel, de exemplu, Thales produce echipamente de supraveghere aeriană, precum dronele Thales Watchkeeper WK 450, dezvoltate împreună cu israelienii de la Elbit, sisteme de arme automate navale gen Goalkeeper CIWS, sisteme de bruiaj şi aşa mai departe. Safran, fostul SNECMA, produce motoare pentru vehicule spaţiale, aeronave militare cu reactive, respective rachete militare.
Deşi extrem de importante în cadrul oricărui război modern, înarmarea Europei se va face exclusiv pentru auto-apărarea împotriva Rusiei. Iar în ceea ce priveşte aceasta, războiul din Ucraina a readus în prim-plan importanţa vehiculelor blindate, tancurilor, obuzelor de artilerie, care au fost solicitate relativ puţin industriei europene. Deci cele 800 miliarde de euro ar trebui investite mai ales în astfel de echipamente şi muniţie, sau mai mult ca altădată. Cu toate acestea, majoritatea cifrei de afaceri în industria modernă europeană de armament nu provine din producţia de vehicule blindate. Producătorii de tancuri europeni sunt Leonardo, Italia, producătorul lui Ariete C1, deţinătorul unei cifre de afaceri de 17 miliarde euro, BAE Systems pentru britanicul Challenger, deţinătorul unei cifre de afaceri de 23 miliarde de euro, şi nu în ultimul rând KNDS pentru francezul Leclerc, respectiv germanul Leopard, cu o cifră de afaceri de 3,3 miliarde de euro.
Sumele relativ mici, mai ales ale ultimei companii, relevă dimensiunea redusă a producţiei de astfel de echipamente, dar scoate în evidenţă şi suma gigantică alocată de UE pentru investiţii militare, respectiv 800 miliarde de euro. În ceea ce priveşte KNDS, exemplul acestuia este demn de amintit. În ultimii zece ani, două companii importante producătoare de armament din Europa au fuzionat, respectiv Nexter Systems, producătorul de vehicule blindate francez, inclusiv al celebrului tanc Leclerc, şi Krauss-Maffei Wegmann, producătorul şi mai celebru tanc Leopard 1 şi 2, formând KNDS France şi KNDS Germany. Ironic sau nu, Germania şi Franţa au fost în discuţii de zeci de ani să producă un tanc în comun, dar până acum au dezvoltat separat modelul Leclerc şi Leopard. Această fuziune nu este doar simbolică, ci probabil una din motivele pentru care se doreşte alocarea a 800 miliarde de euro pentru reînarmarea europeană. Mai ales că această companie este cu mult în urma rivalilor britanico-americani BAE Systems şi ar avea nevoie de comenzi serioase. Dincolo de sentimentul de îngrijorare pe care îl produce o decizie de acest gen, cred că trebuie salutată într-o anumită măsură, ba mai mult chiar pare singura consecinţă posibilă.
Nu rămâne decât să sperăm că, cel puţin teoretic, şi producţia românească să profite de aceasta, având în vedere joint venture-ul Rheinmetall şi ROMARM. Avem îndoielile noastre că suma de 800 miliarde de euro va fi investită, deoarece, aşa cum s-a şi văzut în data de 11 martie 2025, prima breşă decizională a apărut când preşedintele Franţei a insistat să fie alocate sumele doar către firme cu sediul în Uniunea Europeană, deşi toate acestea au şi subsidiare în afacerea aceasta, iar premierul german Merz a insistat să fie cooptate şi producători din afara Uniunii Europene, respectiv UK. Preşedintele Macron probabil e reticent deoarece majoritatea concernelor britanice au şi acţionari din Statele Unite şi, ţinând cont de ultimele evenimente, nu doreşte ca industria americană să profite indirect, iar pe de altă parte doreşte să crească industria europeană.
Va trebui un efort considerabil pentru ca industria militară românească să poată primi o parte din aceşti bani şi, în acest fel, şi oamenii de afaceri care desfăşoară afaceri conexe industriei de apărare româneşti să poată profita direct.
Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.
