Rusia anunţă că a dejucat o contraofensivă a forţelor ucrainene în regiunea Kursk, în care ucrainenii deţin în continuare controlul asupra câtorva sute de kilometri pătraţi, în pofida unor încercări a armatei ruse de a-i disloca, relatează AFP.
Armata rusă a anunţat joi seara că a contracarat o contraofensivă ucraineană ”către localităţile Cerkaskaia Konopelka şi Ulanok, în regiunea Kursk”.
Ukrainian forces break through defenses in Kursk region, advance up to 5 km into Russian territory — ISW
— NEXTA (@nexta_tv) February 7, 2025
Ukrainian troops conducted a series of mechanized assaults in the Kursk region, breaking through Russian positionsand advancing southeast of the city of Sudzha.
"Geolocated… pic.twitter.com/1STWbpCGCJ
Moscova precizează că trupele ucrainene au lansat ”opt valuri de atacuri cu forţe de până la două batalioane mecanizate”, adică câtva sute de militari cu blindate.
”Unităţile de asalt ucrainene au fost oprite şi învinse (...). Toate atacurile au fost respinse”, dă asigurări într-un comunicat Ministerul rus al Apărării.
Aceste confruntări armate se desfăşoară în regiune de exact şase luni.
Armata ucraineană a lansat la 6 august o ofensivă-surpriză în care a cucerit porţiuni din tertoriul Rusiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.