Fostă figură a extremei drepte italiene, Marco Affatigato, în vârstă de 68 de ani, a fost găsit mort în locuinţa sa, vinerea trecută, la Nisa, în Franţa, a confirmat luni procurorul Damien Martinelli, relatează Le Figaro. El este un fost militant neofascist italian, suspectat de implicare în atentatul din gara de la Bologna din 2 august 1980. O valiză-capcană a explodat atunci într-o sală de aşteptare aglomerată, ucigând 85 de persoane şi rănind peste 200, în unul dintre cele mai sângeroase acte ale epocii negre din Italia.
Figură a extremei drepte italiene în anii 1970, în cadrul mişcării politice Noua Ordine, în lipsa unor probe suficiente, Marco Affatigato nu a fost niciodată urmărit penal pentru acest act terorist. Dar a fost totuşi arestat la Nisa, la scurt timp după atentat, datorită unui portret robot care îi semăna, mai ales că bărbatul era deja cunoscut autorităţilor pentru activismul său şi pentru că participase la fuga unui alt militant neofascist în contextul politic extrem de instabil al Italiei de atunci.
Autorităţile franceze au deschis acum o anchetă privind cauzele morţii sale.
Bărbatul a fost descoperit de partenera sa vineri după-amiază, spânzurat de curea în baia apartamentului său de pe rue de France, în centrul oraşului Nisa, au dezvăluit surse din poliţie. Sinuciderea este explicaţia cea mai probabilă, deşi o autopsie este prevăzută „în cursul săptămânii”, a precizat parchetul.
Potrivit presei italiene, Marco Affatigato a fost „mult timp în centrul atenţiei judiciare şi jurnalistice”, în special în legătură cu atentatul de la Bologna, unde presupusul său rol rămâne neclar pentru moment. El a declarat cotidianului Corriere della Sera că ar fi colaborat cu serviciile secrete franceze şi americane spre sfârşitul Războiului Rece. Legendă sau nu, el a revenit ulterior în lumina reflectoarelor pentru infracţiuni financiare şi deturnare de fonduri. A fost prins din nou la Nisa şi a făcut mai mult de opt ani de închisoare de cealaltă parte a frontierei, înainte de a se întoarce în capitala de pe Coasta de Azur în mare secret.
În 2022, la televiziunea italiană, el a explicat că se temea pentru siguranţa sa: presupusele sale legături cu serviciile secrete ar fi stârnit dorinţa de răzbunare a foştilor săi camarazi din mişcarea fascistă italiană a vremii. Mişcarea politică Noua Ordine a fost desfiinţată la câţiva ani după crearea sa.
Patru membri ai Nuclei Armati Rivoluzionari (NAR) au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru comiterea atacului asupra gării din Bologna, însă adevăraţii instigatori rămân necunoscuţi şi nepedepsiţi, la mai bine de patruzeci de ani de la tragedie/

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.