Doi bărbaţi care încercau să vândă zeci de mii de comprimate comprimate de ecstasy şi cocaină au fost arestaţi preventiv, după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce comercializau droguri. Ancheta procurorilor DIICOT arată că cei doi intenţionau să vândă, la diverse festivaluri, stupefiante a căror valoare de piaţă depăşeşte 200.000 de euro.
„Din actele de urmărire penală efectuate a reieşit faptul că, în seara de 19.06.2024, unul dintre inculpaţi a introdus în România (pe cale rutieră) cantitatea de 21.961 comprimate ecstasy (în greutate de7,5 kilograme) şi aproximativ 10 grame cocaină, procurate din Olanda, droguri pe care le-a transportat până în judeţul Braşov, unde împreună cu al doilea inculpat le-a depozitat la o adresă din municipiul Braşov. În ziua de 20.06.2024, aceştia au fost prinşi în flagrant în timp ce comercializau aproximativ 10.000 comprimate ecstasy pentru suma de 30.000 euro. Ulterior, din locaţia închiriată de inculpaţi au fost ridicate restul de peste 11.000 comprimate ecstasy, din cantitatea totală introdusă în ţară”, informează DIICOT, într-un comunicat dat publicităţii joi.
Ancheta procurorilor indică de asemenea că cei doi „au vizat comercializarea drogurilor de mare risc (cu o valoare de piaţă de aproximativ 220.000 euro) cu ocazia desfăşurării unor festivaluri de muzică din Bucureşti şi din ţară”.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Unul dintre ei este suspectat şu că, pe parcursul lunii iunie, în mod repetat, a procurat, deţinut şi vândut diferite cantităţi de droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive precum GBL în amestec cu GHB şi amfetamină, comprimate ecstasy, MDMA, ketamină şi 2-MMC.
Cei doi au fost arestaţi preventiv, prin decizie a Tribunalului Bucureşti.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.