Un tânăr de 19 ani a murit, vineri, după ce autoutilitara în care se afla s-a ciocnit cu o altă autoutilitară, pe DN 2, la ieşirea din municipiul Adjud către Bacău. Traficul se desfăşoară îngreunat în zonă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vrancea, Paula Enache, un şofer în vârstă de 19 ani din Homocea, judeţul Vrancea, care conducea o autoutilitară nu ar fi observat o altă autoutilitară care circula în faţa sa şi care a semnalizat intenţia de a vira la stânga, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, şoferul în vârstă de 19 ani a decedat, iar cel de al doilea şofer a fost rănit, fiind preluat de salvare şi dus la spital, înainte de sosirea poliţiştilor.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Autoutiliara condusă de tânărul de 19 ani transporta porumb, iar cealaltă paleţi din lemn.
Traficul pe sensul Bacău – Focşani al DN2 se desfăşoară îngreunat, pe o singură bandă, la ieşirea din municipiul Adjud către Bacău.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.