Un tânăr de origine marocană, student la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi, este suspectat că ar fi implicat în uciderea celor doi tineri la Iaşi, procurorii cerând arestarea sa în lipsă. El are şi paşaport canadian şi ar fi fugit din ţară, după ce s-ar fi dus la un spital pentru a fi pansat.
UPDATE - Surse oficiale afirmă că suspectul cu cetăţenie canadiană s-ar fi prezentat la spital pentru a fi pansat, după care ar fi fugit din ţară.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a cerut arestarea în lipsă a cetăţeanului de origine marocană Ahmed Sami El Bourkadi, student la UMF Iaşi. El deţine şi paşaport canadian, iar anchetatorii nu exclud ca el să fi părăsit deja ţara.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Judecătorii ieşeni ar urma să ia o decizie în privinţa emiterii mandatului de urmărire internaţională pe numele tânărului din Maroc.
Surse din rândul anchetatorilor afirmă că acesta îi cunoştea pe cei doi tineri care au fost ucişi. Totodată, procurorii presupun că ar mai exista un complice în acest caz.
Tot luni, conducerea Institutului de Medicină Legală (IML) Iaşi a precizat că, în urma necropsiilor, s-a constat că tânăra prezenta 33 de plăgi tăiate, în timp ce prietenul acesteia avea 17 plăgi tăiate.
Medicii legişti au arătat că plăgile de pe corpurile celor doi tineri erau dispuse aproape identic şi "aveau dispoziţie pentru afectarea organelor vitale".
Toate persoanele audiate de poliţiştii ieşeni în ultimele 48 de ore, suspectate că ar fi putut avea legătură cu uciderea studentului marocan şi a prietenei acestuia, au fost lăsate să plece acasă, anchetatorii neavând probe privind implicarea lor în dubla crimă.
Totodată, anchetatorii ieşeni continuă cercetările în acest caz, fiind luate probe ADN de la mai multe persoane aflate în anturajul celor doi tineri ucişi.
Surse din rândul celor care fac ancheta susţin că ar fi fost mai multe persoane care au intrat în casa în care locuiau cei doi tineri şi că autorii ar fi acţionat extrem de violent.
Mihaela Apostol, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, a afirmat, sâmbătă, că tânărul de origine marocană urma să plece cu avionul vineri la Bruxelles, dar că nu a mai ajuns la destinaţie, moment în care Poliţia a fost sesizată în legătură cu dispariţia acestuia. Totodată, procurorii au început urmărirea penală in rem în acest caz, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
Cuplul locuia cu chirie într-o vilă din zona Moara de Vânt, tânărul fiind student la UMF, cu cetăţenie marocană, iar fata româncă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.