Poliţiştii au făcut, marţi dimineaţă 11 percheziţii în Bucureşti şi în Ilfov, în dosarul deschis după ce două familii s-au bătut în oraşul Pantelimon, iar apoi conflictul a continuat la camera de gardă a Spitalului ”Sfântul Pantelimon” din Capitală, unde fuseseră transportaţi unii dintre cei răniţi în urma conflicultului şi unde a fost distrusă aparatură. 19 persoane implicate au fost identificate, 6 dintre acestea se află în arest preventiv, 4 sunt internate în spital sub pază, iar trei sunt căutate. Marţi, alte 10 persoane au fost ridicate şi duse la audieri. Cercetările, desfăşurate iniţial pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe, au fost extinse şi pentru port de arme albe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: ”În urma percheziţiilor domiciliare puse în executare de poliţiştii Capitalei, în această dimineaţă, 10 persoane au fost conduse la audieri, la sediul subunităţii de poliţie, faţă de aceasta urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”,a  mai transmis Poliţia Capitalei. 

UPDATE - Opt persoane implicate au fost ridicate şi duse la audieri. De asemenea, au fost ridicate mai multe obiecte utilizate în timpul conflictului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”În această dimineaţă, poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Poliţia Sectorului 2, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Grupuri Infracţionale Violente, Poliţiei Sectorului 3, Serviciului Acţiuni Speciale, Poliţiei Canine, împreună cu Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti pun în executare 11 mandate de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar penal ce se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe”, anunţă marţi dimineaţă Poliţia Capitalei.

Poliţiştii amintesc că, la data de 21 septembrie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 9 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistem 112, de către angajaţii unei unităţi medicale din Sectorul 2, cu privire la un scandal la camera de gardă. Unitatea sanitară invocată în comunicatul Poliîiei este Spitalukl Sfântul Pantelimon din Capitală.

”În vederea administrării materialului probator, în această dimineaţă, poliţiştii Capitalei pun în executare 11 mandate de percheziţie domiciliară, pentru depistarea persoanelor, precum şi a bunurilor de interes în cauză.”, precizează Poliţia Capitalei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Cercetările sunt continuate pentru  tulburarea ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2. De asemenea, au fost extinse şi pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal de armă albă.

În urma investigaţiilor au fost identificate 19 persoane implicate în incident. 12 dintre persoanele participante la conflict au fost audiate, iar pentru 6 dintre acestea au fost emise mandate de arestare preventivă. Alte 4 persoane sunt în spitale pentru investigaţii medicale, aflându-se sub paza poliţiştilor. La acest moment sunt căutate alte 3 persoane care au fost identificate ca fiind participante la conflict.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.