Un avion al companiei Turkish Airlines care venea de la Moscova cu destinaţia Istanbul a fost escortat de aeronave de luptă în spaţiul aerian românesc, din cauza unei ameninţări cu bombă la bordul aeronavei.
Aeronava, un Airbus 332, venea de la Moscova şi se îndrepta spre Istanbul şi, conform procedurii, din cauza unei ameninţări cu bombă la bord, a fost escortată de două aeronave de luptă, de la intrarea în spaţiul aerian al României, dinspre Ungaria, şi până la ieşire, la 18:24, când a trecut în Bulgaria.
"Aeronave ale Forţelor Aeriene Române, aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană, au executat astăzi, 22 martie, o nouă misiune de poliţie aeriană în spaţiul aerian naţional pentru a intercepta şi escorta o aeronavă civilă care opera zborul Turkish Airlines de la Moscova la Istanbul, urmare la informarea organelor de trafic aerian civile despre o alertă cu bombă la bordul aeronavei", conform Forţelor Aeriene Române.
Aeronavele româneşti au decolat la ora locală 17:58 şi, după interceptare, au escortat aeronava civilă, în conformitate cu legislaţia şi procedurile în vigoare, până la ora 18:24, când aceasta a părăsit spaţiul aerian naţional. Misiunea, ordonată de Centrul NATO de Operaţii Aeriene (CAOC) Torrejon şi coordonată la nivel naţional de Centrul de Raportare şi Control din Comandamentul Componentei Aeriene, în coordonare cu organele de trafic aerian civile, s-a executat în condiţii de maximă siguranţă.
Şi sâmbătă a fost înregistrat un incident similar, aeronave ale Forţelor Aeriene Române, aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană, executând o misiune de poliţie aeriană în spaţiul aerian naţional pentru a intercepta şi escorta o aeronavă civilă care opera zborul WizzAir pe ruta Kutaisi (Georgia) – Varşovia (Polonia), ca urmare a informaţiilor despre o alertă cu bombă la bordul aeronavei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.