Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu, a reacţionat dur, marţi, pe pagina sa de Facebook, după ce numele său a fost vehiculat în cazul controlului de la un centru pentru copii cu handicap, din Ialomiţa, unde au fost găsiţi copii legaţi. „Nu permit nimănui să se folosească de numele meu! Doamna în cauză nu este verişoara mea!”, a afirmat Bucura-Oprescu. Potrivit inspectorului Monica Dumitrescu, de la Consiliul de Monitorizare, în timpul comtrolului făcut la centrul respectiv reprezentanţi ai acestuia au vorbit despre „influenţa” pe care o au la persoane din Poliţie, Guvern şi Parlament, iar o inspectoare de specialitate ar fi vehiculat numele Simonei Bucura-Oprescu şi ar fi afirmat că este verişoara acesteia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Mi-au motivat că fac acest lucru (n. red. - legarea) pentru binele lor, pentru că ei se lovesc, îşi bagă mânuţele în guriţă, îşi provoacă vărsături sau se muşcă de degete. Mi-au fost enumerate o serie de nume şi de funcţii pe care se presupune ori că trebuie să fi auzit de acele personaje, ori să îmi dea de înţeles că au influenţă şi să mă potolesc sau să am grijă cum efectuez monitorizarea, că, aveţi grijă, şi noi cunoaştem de acolo de unde veniţi, de la Bucureşti. Mi-au vehiculat o serie de nume şi de funcţii, inclusiv din Poliţie, din Parlament şi grade de rudenie îmi enumera printre aceste funcţii, inclusiv numele ministrului Muncii. Doamna inspector de specialitate care avea şi atribiţii de asistent social mi-a şi arătat poze cu dumneai (n. red. cu Simona Bucura-Oprescu) şi mi-a spus, la un moment dat s-a adresat cu apelativul verişoara, cu un grad de rudenie, am înţeles că şi dumneaei lucrase într-o structură”, a declarat Monica Dumitrescu, inspector al Consiliului de Monitorizare.

În replică, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a afirmat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că doamna în cazuă nu este verişoara sa şi că nu permite nimănui să se folosească de numele său.

Nu permit nimănui să se folosească de numele meu!! Înţeleg că, în timpul unui control al inspectorilor Consiliului de Monitorizare, o angajată de la Căsuţa de tip Familial „Alexandra” din Slobozia a afirmat că ar fi verişoara mea, probabil încercând să impresioneze inspectorii. Doamna în cauză nu este verişoara mea!”, a afirmat tranşant Oprescu pe reţeaua de socializare.

Ministrul Muncii a adăugat că niciodată nu a cerut şi nu va cere altceva inspectorilor decât să respecte legea.

„Mai mult, vreau să fie clar! Niciodată nu am cerut şi nu voi cere inspectorilor sau oricăror angajaţi ai instituţiilor cu atribuţii de monitorizare şi control să facă altceva decât să respecte legea! Repet! Nu permit nimănui să se folosească de numele meu!!!”, a afirmat Buura-Oprescu.

Potrivit demnitarului, Consiliul de Monitorizare este o autoritate autonomă sub control parlamentar, iar conducerea este numită de Senatul României, şi nu de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a anunţat, luni, că face un control la Căsuţa de tip familial ”Alexandra”, aparţinând DGASPC Ialomiţa, unde a fost găsită o adolescentă de 16 ani legată, deşi nu are recomandare în acest sens. Angajaţii centrului au afirmat că fata se automutilează şi de aceea au recurs la această metodă.

”În data de 31.03.2025, urmarea a informării Consiliului de Monitorizare, inspectorii sociali din cadrul AJPIS Ialomiţa împreună cu o echipă de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) au demarat o misiune de control la sediul serviciului social Căsuţa de tip familial ”Alexandra”, aparţinând furnizorului de servicii sociale DGASPC Ialomiţa”, anunţă, luni, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, centrul deţine licenţă de funcţionare valabilă până în anul 2028, având o capacitate de 16 locuri.

Toate locurile sunt ocupate cu beneficiari cu vârste cuprinse între 6-19 ani, încadraţi în grad de handicap grav neuropsihic.

”Una dintre beneficiare, de 16 ani, era contenţionată fizic, neavând nicio recomandare medicală în acest sens. Personalul centrului a declarat inspectorilor sociali că a recurs la această metodă din cauză faptului că adolescenta se automutilează. Controlul efectuat de inspectorii sociali este încă în desfăşurare, urmând ca la finalizarea lui să fie dispuse măsuri în consecinţă, iar dacă situaţia o impune, vor fi sesizate organele de cercetare penală pentru rele tratamente aplicate minorilor”, a mai transmis ANPIS.

Instituţia precizează că specialiştii săi colaborează cu cei ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie pentru asigurarea unor condiţii sigure şi adecvate în serviciile de tip rezidenţial şi pentru a lua măsurile necesare împotriva oricăror situaţii în care drepturile beneficiarilor nu sunt respectate.

Potrivit ultimelor informaţii, DGASPC va face o anchetă internă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.