Rusia a atacat din nou, în noaptea de vineri spre sâmbătă, porturile din Ucraina, iar autorităţile române au transmis mesaje RO-Alert în judeţele Tulcea şi Galaţi pentru a avertiza populaţia asupra posibilelor căderi ale unor resturi de drone. Aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Turce, de la Feteşti, au fost ridicate în aer pentru a verifica spaţiul aerian, nefiind raportate pătrunderi neautorizate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE: ”În cursul nopţii de 9/10 februarie, forţele ruse au executat atacuri cu drone asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Ismail şi Reni, în proximitatea graniţei dintre Ucraina şi România. Ministerul Apărării Naţionale a monitorizat situaţia în zona de frontieră şi a activat procedurile de Poliţie Aeriană, notificând la ora 00.26 Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la zonele din judeţul Tulcea care ar fi putut fi afectate de riscurile asociate acestei situaţii şi ulterior, la ora 00.48 pentru jud. Galaţi. IGSU a emis mesaje RO-Alert pentru aceste două judeţe, iar starea de pre-alertă aeriană a încetat în jurul orei 02.50”, a transmis, sâmbătă, Ministerul Apărării.

Sursa citată a precizat că aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Turce din Baza Aeriană 86 de la Feteşti au fost ridicate, în jurul orei 01.15, pentru a executa misiuni de cercetare a spaţiului aerian naţional pe timpul acestei situaţii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Ulterior, la ora 05.30, ca urmare a reluării atacurilor în zona portului ucrainean Reni, a fost transmisă către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă o nouă notificare pentru judeţul Galaţi, fiind transmis un mesaj RO-Alert. Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române din Baza Aeriană 86 de la Feteşti au fost pregătite pentru executarea unei misiuni de poliţie aeriană, însă evoluţia situaţiei aeriene nu a necesitat, în acest caz, decolarea lor”, a mai precizat Ministerul Apărării.

Instituţia a precizat că atarea de pre-alertă aeriană pentru judeţul Galaţi a încetat la ora 06.20.

”Deşi în niciunul dintre cele două valuri de atac asupra porturilor ucrainene, sistemul de supraveghere radar al Armatei României nu a indicat pătrunderi neautorizate în spaţiul aerian naţional şi nu au fost raportate, prin mijloacele de supraveghere şi observare, posibile căderi accidentale de resturi de drone folosite în aceste atacuri pe teritoriul naţional, începând cu ora 8, echipe ale MApN execută verificări suplimentare în teren, în zona Ceatalchioi, jud. Tulcea”, a mai transmis sursa citată.

”Ministerul Apărării Naţionale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Aceste atacuri sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu regulile dreptului internaţional umanitar. Forţele MApN vor continua misiunile de monitorizare a spaţiului aerian şi de cercetare în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situaţii”, au mai precizat oficialii MApN.

De asemenea, MApN rămâne în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real cu privire la situaţia generată de aceste atacuri.
 

ŞTIRE INIŢIALĂ: Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că, în cursul nopţii trecute, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a emis trei mesaje RO-Alert pentru localităţile din zona de nord a judeţului Tulcea prin care a informat populaţia că există riscul de cădere a unor obiecte din spaţiul aerian. 
 
 
“Alertele au fost emise în urma identificării pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniţei cu România, de către structurile naţionale cu rol de apărare, a unor aparate de zbor care ar putea avea ca ţintă obiective din apropierea graniţei de pe teritoriul ucrainean. Mesajele RO-Alert au drept scop informarea populaţiei cu privire la modul de comportare în asemenea situaţii, recomandarea de păstrare a calmului şi măsuri de autoprotecţie”, au transmis reprezentanţii ISU Tulcea.
 
Ei au adăugat că în cursul nopţii trecute au fost şapte apeluri la numărul unic de urgenţă 112 prin care apelanţii au solicitat informaţii în urma primirii mesajelor RO-Alert ori au semnalat faptul ca se aud zgomote puternice din zona de nord a teritoriului românesc. 
 
“Nu au fost apeluri care să semnaleze căderea unor obiecte în apropierea locuinţelor ori a zonelor populate”, a menţionat sursa citată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.