Un limitator de înălţime pentru autovehicule a căzut foarte aproape de un autoturism, luni după amiază, în oraşul Videle, din judeţul Teleorman. Primele date de la faţa locului indică faptul că două persoane sunt rănite uşor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Un limitator de înălţime a fost desprins de la locul lui, căzând foarte aproape de un autoturism aflat În mişcare, pe un drum din Videle, judeţul Teleorman. 
Primele date de la faţa locului arată că un camion care transporta un buldoexacavator a acroşat limitatorul, acesta s-a desprins şi a căzut, fiind foarte aproape un autoturism aflat în mişcare, au declarat pentru News.ro surse locale. Şoferul autoturismului nu a mai putut evita impactul
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
„Au rezultat două victime, rănite uşor, un bărbat de 30 de ani şi o femeie de 25 de ani, care sunt asistate la faţa locului de echipajele medicale. Pompierii asigură măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor, iar autorităţile competente efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii acestui eveniment”, au transmis oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.