Poliţia Română a transmis, miercuri, că, în primele şapte luni ale anului, s-au produs 2.586 de accidente, soldate cu decesul a 932 de persoane şi rănirea gravă a altor 2.004. În 2019, au fost 4.421 de accidente, soldate cu decesul a 894 de persoane. Viteza neadaptată, traversarea nregulamentară şi circulaţia pietonilor pe carosabil sunt principalele cauze ale producerii accidentelor. În plus, poliţiştii au constatat că multe accidente sunt provocate de şoferi oboşiţi în drum spre zonele turistice ale ţării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Poliţia Română a transmis, miercuri, date referitoare la evoluţia accidentelor grave, înregistrate în primele 7 luni ale anilor 2019, 2020 şi 2021.

Potrivit statisticilor, în anul 2019, la nivel naţional, s-au înregistrat 4.421 de accidente, soldate cu decesul a 894 de persoane şi rănirea gravă a altor 4.200.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În anul 2020, la nivel naţional, s-au înregistrat 3.637 de accidente, soldate cu decesul a 812 de persoane şi rănirea gravă a altor 3.344.

În anul 2021, la nivel naţional, s-au înregistrat 2.586 de accidente, soldate cu decesul a 932 de persoane şi rănirea gravă a altor 2.004.

”Ca o concluzie, se observă o scădere semnificativă a accidentelor rutiere grave, în acest an, faţă de anii trecuţi, însă, în acelaşi timp, numărul persoanelor decedate este în uşoară creştere. Anul acesta ne-am confruntat cu situaţia în care, în cadrului unui singur accident rutier, au fost mai multe persoane decedate”, a transmis Poliţia Română.

Sursa citată a precizat şi principalele 3 cauze generatoare de accidente rutiere grave, în urma cărora au decedat persoane:

  1. Viteza neadaptată la conduţiile de drum – 106 accidente, în urma cărora au decedat 119 persoane, iar alte 38 au fost grav rănite.
  2. Traversare neregulamentară pietoni – 75 de accidente, în urma cărora au decedat 76 de persoane, iar alta a fost grav rănită.
  3. Pietoni pe partea carosabilă – 58 de accidente, în urma cărora au decedat 58 de persoane.

Pentru combaterea acestor principale cauze, au fost aplicate aproape 460.000 de sancţiuni contravenţionale.

”De asemenea, s-a mai constatat faptul că, în ultima perioadă, s-au produs mai multe accidente rutiere grave pe fondul oboselii la volan”, au mai transmis poliţiştii, precizând că nu este vorba despre şoferii de camioane, ci de şoferi aflaţi în drum spre zonele turistice ale ţării.

Poliţiştii au mai prcizat că au fost identificate numeroase deficienţe de infrastructură şi semnalizare rutieră, precum:

- lipsa unor indicatoare rutiere;

- indicatoare rutiere degradate, deformate.

- lipsa sau degradarea excesivă a marcajelor rutiere;

- deteriorări ale părţii carosabile (gropi, denivelări etc);

- elemente de siguranţă ale drumului lipsă sau degradate (parapet de protecţie, de siguranţă etc);

- prezenţa unor obstacole, ori a vegetaţiei care s-a dezvoltat în zona drumului public, fiind obturată astfel vizibilitatea indicatoarelor;

- semnalizarea necorespunzătoare a unor intersecţii de drumuri,

- necorelarea semnalizării rutiere verticală cu cea orizontală.

”De asemenea, o problema importantă o reprezintă lipsa parapetului de protecţie axial pe drumurile cu 4 benzi, care practic ar elimina accidentele rutiere cauzate de pătrunderea vehiculelor pe contrasens”, a mai transmis Poliţia Română.

Mai multe accidente rutiere grave au avut loc în ultima perioadă. Într-un singur week-end, 24 de persoane au murit în accidente de circulaţie. 

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că legislaţia în domeniul rutier trebuie să devină mai puternică, iar şoferii mai disciplinaţi pentru a putea să fie limitate accidentele rutiere care se înregistrează pe şoselele din România.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.