Un bărbat a fost înjunghiat în curtea locuinţei sale din judeţul Neamţ, în urma unui scandal avut cu mai multe persoane în legătură cu o sumă de bani. Doi dintre agresori au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, iar pentru cel de-al treilea a fost luată măsura arestului la domiliciu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ au transmis, joi, că poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ion Creangă au fost sesizaţi, în 9 iunie, prin apel 112, de către o femeie, despre faptul că soţul său, în vârstă de 35 de ani, a fost înjunghiat în curtea locuinţei din localitatea Oniceni.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În urma verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 20:30, pe fondul consumului de alcool şi al unor neînţelegeri privitoare la o sumă de bani, între trei persoane cu vârste de 20, 31 şi 32 de ani, care se aflau la un bar din localitatea Oniceni, ar fi avut loc un conflict verbal. Ulterior, cei trei s-ar fi deplasat la locuinţa bărbatului de 35 de ani, unde conflictul ar fi continuat, iar bărbatul de 31 de ani, folosindu-se de un cuţit, ar fi aplicat mai multe lovituri bărbatului de 35 de ani”, au transmis poliţiştii.
 
Victima a fost dusă la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
 
Cei trei agresori au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Ulterior a fost schimbată încadrarea juridică în tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
 
Instanţa a decis ca bărbaţii de 31 de ani şi 32 de ani să fie arestaţi preventiv, iar pentru tânărul de 20 de ani a fost luată măsura arestului la domiliciu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.