Pompierii intervin joi dimineaţă pentru stingerea incendiului izbucnit la un centru pentru colectarea deşeurilor aflat în zona de sud a Capitalei, suprafaţa afectată fiinnd de 300 de metri pătraţi, în condiţiile în care stiva de deseuri are 5-6 metri înălţime. Intervenţia este îngreunată de faptul că în zonă nu sunt surse de apă, alimentarea cu apă a autospecialelor de stingere fiind făcută de la mare distanţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la un centru pentru colectarea deşeurilor, în zona de sud a oraşului. Incendiul se manifestă la o stivă cu deşeuri, care are o inălţime de 5-6 metri, pe o suprafaţă de 300 mp. Se acţionează atât pentru stingere, cât şi pentru îndepărtarea elementelor care ard, utilizînd un buldozer”, anunţă ISU Bucureşti - Ilfov.
La intervenţie participă 12 autospeciale de stingere.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În zonă nu sunt surse de apă, alimentarea fiind făcută de la operatori economici aflaţi la mare distanţă.
O persoană care a suferit un atac de panică a fost consultată de către echipajul SMURD, dar a refuzat transportul la spital.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.