Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, după ce un televizor s-a desprins de pe un perete al unei săli de sport din cadrul unei şcoli din Petroşani şi s-a prăbuşit peste două eleve. Fetele au fost duse de urgenţă la spital, pentru îngrijiri medicale.
Incidentul a avut loc, miercuri, în jurul orei 10.20, la Petroşani, în judeţul Hunedoara.
”Poliţia Municipiului Petroşani, a fost sesizată prin intermediul 112, cu privire la faptul că, în cursul orelor de sport ce se desfăşurau în incinta unei săli de sport din cadrul unei unităţi de învaţământ din municipiul Petroşani un televizor a cazut de pe peretele sălii de sport, vătămând două eleve în vârstă de 16 ani. Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, transite IPJ Hunedoara.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Petroşani pentru stabilirea starii de fapt şi luarea măsurilor ce se impun.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.