Cinci persoane au decedat marţi, într-un accident în care au fost implicate un microbuz românesc şi alte câteva vehicule pe autostrada M1 din Ungaria, relatează MTI.
Patru vehicule s-au ciocnit marţi pe autostrada M1 în direcţia Győr, lângă localitatea Bábolna, mai multe persoane au fost rănite, drumul fiind închis, a anunţat Inspectoratul de Poliţie al judeţului Komárom-Esztergom pe site-ul poliţiei ungare.
Purtătorul de cuvânt al direcţiei judeţene pentru situaţii de urgenţă, Mihály Sebestyén Varga, a declarat agenţiei ungare de presă MTI că un microbuz românesc a lovit din spate un camion, cinci persoane au rămas blocate în microbuz, iar un bărbat a fost propulsat din autovehicul.
Potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Komárom-Esztergom, s-au ciocnit patru vehicule. Într-unul călătoreau 5 persoane, iar toate au decedat pe loc.
Pál Győrfi, purtătorul de cuvânt al Serviciului Naţional de Ambulanţă, a declarat agenţiei MTI că au fost alertate ambulanţe şi un elicopter de ambulanţă pentru a interveni la locul accidentului. Cinci persoane – două femei şi trei bărbaţi – au murit.
Un bărbat în jur de 50 de ani care a suferit o leziune la cap a fost transportat la spitalul din Győr, starea lui fiind stabilă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.