Un bărbat din Buzău a sesizat Poliţia, după ce a livrat unor persoane trei sute de tone de cereale, în baza unui contract, fără a-i fi achitată contravaloarea mărfii. Poliţiştii au făcut nouă percheziţii la Constanţa, fiind reţinute trei persoane.
Potrivit IPJ Buzău, 9 percheziţii au avut loc la sediile unor societăţi comerciale de pe raza judeţului Constanţa, la persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune în domeniul comercializării de produse cerealiere.
Activităţile s-au desfăşurat într-un dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În fapt, poliţiştii buzoieni au demarat documentarea activităţii infracţionale a unui grup de şase persoane cu domiciliile pe raza judeţelor Constanţa şi Brăila, din cursul lunii august 2019, când trei dintre aceştia, prin folosirea unor calităţi şi identităţi false, au indus şi menţinut în eroare un agent economic din judeţul Buzău cu ocazia încheierii şi derulării unui contract privind livrarea unei cantităţi de peste 300 tone cereale, prejudiciul fiind de aproximativ 250.000 de lei.
În urma percheziţiilor au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor facturi, contracte, tichete de cântar, avize de însoţire a mărfii – contracte de creditare, bilete la ordin şi telefoane mobile.
La finalizarea acţiunii, în baza mandatelor de aducere emise, persoanele implicate au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău în vederea audierii, trei constănţeni cu vârste cuprinse între 32 şi 52 de ani fiind reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.