O femeie administrator al unei firme din judeţul Braşov este cercetată penal pentru infracţiunea de evaziune fiscală după ce a refuzat controalele din partea inspectorilor ANAF, a vândut imobilul în care fusese declarat sediul firmei şi a raportat pierderi, în condiţiile în care alte firme, parteneri de afaceri ai societăţii administrate de aceasta, raportau „relaţii comerciale semnificative”:

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Dosarul în acest caz a fost deschis de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov în urma unei sesizări depuse de Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov care a reclamat că persoana juridică şi administratorul acesteia s-au sustras în perioada iunie-septembrie 2020 unui control inopinat necesar stabilirii situaţiei fiscale de fapt.
„Până în prezent, cercetările penale derulate în cauză au stabilit că: S.E.L., în calitate de administrator,  stabilise sediul social al persoanei juridice R.I. S.R.L. la o adresă din Braşov, dar în fapt nu mai funcţiona la această adresă. Administratorul nu a actualizat, cu intenţie, datele privind sediul social şi punctele de lucru ale persoanei juridice în evidenţele autorităţilor, chiar dacă în anul 2019 a înstrăinat imobilul unde era declarat sediul social al societăţii. Scopul urmărit a fost acela de a se sustrage de la efectuarea verificărilor fiscale, în condiţiile în care partenerii comerciali ai contribuabilului au declarat relaţii comerciale semnificative cu acesta, iar contribuabilul a declarat pierderi în anii 2014-2022 şi începând din iulie 2018 a figurat cu numai 2 angajaţi (administratorul şi soţul acesteia)”, se arată într-un comunicat dat publicităţii vineri de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov. 
Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Reprezentanţi ai instituţiei au declarat pentru News.ro că respectiva societate activează în domeniul comerţului.
Săptămâna aceasta, miercuri, procurorii au desfăşurat percheziţii în Braşov şi în Prahova. La o adresă din judeţul Prahova, unde nu figurează nici sediul social şi nici vreun punct de lucru al societăţii, au fost identificate actele contabile ale firmei. Acestea urmează a fi verificate pentru a se determina prejudiciul produs bugetului de stat prin infracţiunea de evaziune fiscală.
Femeia care administrează firma a fost iniţial reţinută, ulterior fiind plasată sub control judiciar, fiind inculpată pentru evaziune fiscală.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.